Corul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, condus de maistrul militar Sorin Moldoveanu, a urcat pentru a treia oară consecutiv, pe scena Festivalului de Datini și Tradiții de Crăciun, de la Curtea de Argeș.
Bătrânețea nu este o vârstă, nici o stare ori un fel de a fi, ci este comoara dăruită noilor generații de către Bunul Dumnezeu, pentru a le călăuzi și îmbogăți, prin forța firească a experienței și cunoașterii nemijlocite, spre devenirea între oameni și întru divin.
Începutul lunii decembrie este pentru cei mai mulți dintre noi un adevărat motiv de sărbătoare. În afara faptului că cei mici, dar și cei mari, îl așteaptă pe Moș Crăciun, un alt motiv de bucurie este acela că din toate casele răsună vestea Nașterii Domnului.
O troiţă se aşază la răscrucea unui drum, ca semn al alegerii căii spre Cer. Ca bucurie, ca respect şi mulţumire a omului faţă de Dumnezeu, care-i ocroteşte viaţa, casa, familia, satul, sensul zborului său pământean.
Colindul de Crăciun este unul dintre obiceiurile românești, cu originea în credința străbunilor, care străjuie cea mai importantă sărbătoare de iarnă, Nașterea Domnului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc și azi, fiind datoria noastră ca aceste datini să le transmitem și pe mai departe.
Calendarul creștin-ortodox pe anul 2024, editat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost tipărit în patru formate. Acestea cuprind calendaristica pentru anul 2024 și rânduielile bisericești aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice. De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pace şi bucurie dumnezeiască.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la începutul lunii noiembrie, sub organizarea domnului dr. Sorin Sorescu – director executiv DSVSA Argeș, a fost organizată o vizită la Mănăstirea Argeșului, delegația fiind formată din directorii DSVSA din toate județele țării, împreună cu domnul dr. Alexandru Nicolae – Președintele ANSVSA – Secretar de Stat și domnul dr. Mihai Ponea – secretar general.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
Grădinița cu Program Prelungit "Academia Piticilor" din Curtea de Argeș a găzduit Cercul Pedagogic al directorilor din Educația Timpurie. Tema abordată a fost "Grădinița-laborator de bune practici", un schimb real de idei și exemple de bune practici.
In ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, întâiul mitropolit al Țării Românești , Ansamblul Mănăstiresc Curtea de Arges a fost vizitat de catre elevii Seminarului Teologic din Arad. Grupul a fost format din 24 de elevi ai seminarului, membrii corului dirijat de diacon prof. Lăscoiu Marius- Martin, însoțiți fiind de pr. prof. Călin-Dan Teuca - directorul Seminarului arădean - și de pr. prof. Streulea Gabriel.
Biserica o preacinstește pe Maica Domnului și toamna, fiindcă anotimpul ne amintește de culesul roadelor, or, după spusele Sfinților Părinți, Fecioara Maria este „rodul” cel mai curat și frumos al Pământului oferit ca dar Cerului spre Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Preacurata Maria rămâne ofranda cea mai pură a omenirii prin care a venit în lume Hristos, ca prin jertfa Sa pe Cruce să ne împace desăvârșit cu Tatăl.
În perioada 27-28 octombrie, în comuna Domnești, s-a desfășurat tabăra de sculptură „De-a frumosul cu lemnul”, aflată la a doua ediție, fiind organizată de Primăria Comunei Domnești, în parteneriat cu Asociația Credo-Domnești, Filiala Județeană Argeș „Posada” a A.N.C.M.R.R, parohia Domnești de Sus, Revista „Suflet Românesc”, Editura Bibliostar-Râmnicu Vâlcea și Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domnești, cu participarea meșterului popular Ion Rodoș și a doamnei profesor Andreea Pantazi.
În data de 18 noiembrie s-a desfășurat în orașul regal, în prezența doamnei Inspector General din Ministerul Educației Mihaela Florina Alexandru, Simpozionul județean de geografie "Nicolae Lazăr " cu tema- Hazarduri și riscuri naturale-găzduit cu generozitate de prestigiosul Colegiu Național "Vlaicu Vodă ".