Ne bucurăm acum să avem prilejul ca să citim despre George Berkeley, care a văzut lumina zilei în Irlanda, la Kilcrin, pe 12 martie 1685. După ce termină studiile, face două călătorii prin Europa, apoi pleacă în America, pentru a converti popoarele primitive de acolo la creștinism.

Neprimind ajutoare, nu a mai reușit să facă o convertire reușită. În anul 1734, G. Berkeley ajunge episcop. Moare de inimă la 17 ianuarie 1753 (a avut o viață zbuciumată de 88 de ani).

A reușit să publice lucrări din domeniul matematicii: Arithmetica absque Algebra aut Euclide, demonstrata și Miscellanea/mathematica, 1707. Acestora le urmează studiile propriu-zis filosofice: An Essay towards a new theory of vision (1709), A Treatise concerning the principles of human knowledge (1710); Three dialogues between Hylas and Philonous (1713), Alciphron or the minute Philosopher (1732); Siris, a chain of philosophical reflexions inquiries concerning the virtues of tar water (1774).

Ca și J. Locke, Berkeley este mai conservator și mai radical, toate cunoștințele provin din percepții, derivă din experiență. De aceea Berkeley spune: esse est percipi, a fi = a fi perceput, acest principiu fiind stabilit de Berkeley, anume că, a fi, înseamnă a fi perceput, trebuie să ducă la două rezultate, pe care filosoful episcop le urmărea cu tenacitate.

Primul rezultat este următorul: dacă toate însușirile sunt subiective și nu mai rămâne niciun substrat, atunci materialismul și cu el ateismul nu mai are niciun fundament. Astfel, marele dușman al Religiei este distrus.

Al doilea rezultat este următorul: dacă toate calitățile sunt secundare și nu mai există o esență intimă a lucrurilor, un substrat ultim al lor, atunci nu mai rămâne nimic de cunoscut, iar scepticismul, dușmanul filosofiei, nu mai are pe ce se sprijini. Deasupra lor este Dumnezeu, substanța Supremă” (pag. 370).

Calinic Argeșeanul