Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în ziua de 29 august, în mijlocul obștii monahale de la vechea Mănăstire Cotmeana, județul Argeș, care are al doilea hram ziua de pomenire a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Parohia argeșeană Grui din municipiul Câmpulung Muscel și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sf. Mc. Fanurie, ocrotitorul spiritual al bisericii. Foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Mioveni.
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab, și-a sărbătorit astăzi hramul. Începând de la slujba Vecerniei săvârșită înaintea praznicului, precum și astăzi, foarte mulți pelerini au participat la acest eveniment important pentru Eparhia Argeșului și Muscelului.
În seara zilei de 13 august 2023, Icoana Maicii Domnului PARAMYTHIA, adică MÂNGÂIETOAREA a fost întâmpinată de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a X-a după Rusalii, cu puțin înainte de cinstirea hramului închinat ,,Adormirii Maicii Domnului”, credincioșii parohiei argeșene Brătești, din comuna Albeștii de Argeș, Protopopiatul Curtea de Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
DUMINICĂ, 13 August 2023, la Catedrala Voievodală din Municipiul Curtea de Argeș, ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab, în apropierea hramului, va fi adusă spre cinstire și folos sufletesc, ICOANA MAICII DOMNULUI PARAMYTHIA, adică MÂNGÂIETOAREA.
În ziua de cinstire a Sfântului Nifon, Patriarh al Constantinopolului, argeșenii au fost chemați la rugăciune în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, locul unde s-a făcut canonizarea acestuia în anul 1517.
La mănăstirea argeșeană Robaia a fost cinstit astăzi Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi unul din hramuri închinat Praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos.