Numeroase sunt suferințele pe care le îndură oamenii cât trăiesc. Unii sunt bolnavi, alții se află în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni sau cu ce se îmbrăca. Unii semeni sunt părăsiți, uitați, fără rude care să-i îngrijească, fără prieteni care să-i mângâie.
În Duminica a IV-a din Postul Paștelui, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Aninoasa s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie împreună cun un sobor de preoți și diaconi.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”.
În ziua de cinstire a praznicului Bunei Vestiri, credincioșii argeșeni au ajuns la mănăstirea argeșeană Corbii de Piatră unde au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Consiliul Județean Argeș prin DGASPC Argeș și Universitatea din Pitești - Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie și Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, a avut loc Seminarul pentru Viață, un eveniment dedicat apărării vieții, a ființei nenăscute.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la activitatea educațional-catehetică la Școala Gimnazială Băiculești.
În ziua de 23 martie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. II pastoral: Catanele, Oarja, Cireșu, Stănislăvești și Ceaușești, au dăruit alimente credincioșilor.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de creație literară și abilităţi practice ”VESTITORII PRIMĂVERII” la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică la Grădinița ”Căsuța cu Povești” din municipiul Curtea de Argeș.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Pagina 76 din 255