news        mail   location

 
 

În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia.

Acesti sfinti mucenici au fost pe vremea lui Maximian (catre anul 296), când domnea în orasul Nicomidia Maxim. Pe atunci mai multi crestini ascunsi în munte, au trimis pe Sfântul Evlampie la cetate ca sa le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idolesti; si punându-l înaintea împaratului si întrebându-l, se marturisi pe sine ca este crestin; si intrând în capistea idolilor, în loc sa jertfeasca, el a poruncit idolului lui Aris sa cada si a cazut de s-a sfarâmat. Fiind el pedepsit a venit Evlampia, sora sa, la mijloc si l-a rugat sa faca rugaciune pentru dânsa, ca sa marturiseasca si ea împreuna cu el. Deci, bagându-i într-o caldare ce fierbea, si ramânând nevatamati, au crezut în Hristos doua sute de barbati, carora li s-au taiat capetele împreuna cu dânsii.

Tot în aceasta zi, Sfintii doua sute de mucenici ce s-au taiat împreuna cu sfântul Evlampie.

Tot în aceasta zi, Parintele nostru Vasian.

Acest Preacuvios, parintele nostru Vasian, era de la Rasarit, din Siria. Iar în zilele împaratului Marcian a venit în Constantinopol, si atâta a stralucit cu faptele si cu minunile, încât împaratul a zidit o biserica întru numele lui, care se afla pâna astazi. Si i s-a înmultit numarul ucenicilor pâna la trei sute, dintre care era si Preacuvioasa Matroana. Deci, traind asa si pe multi aducând lui Dumnezeu, si tamaduind boli, si fiind facator de nespuse minuni, întru adânci batrâneti catre Domnul s-a dus.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar