news        mail   location

 
 

În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

 

Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii. Că însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze. Şi acesta îl oprea, zicând către Dânsul: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?".

Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: "lasă acum", a cunoscut că botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat. Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Romano Lachedemonul.

Sfântul sfințit nou-mucenic Romano Lachedemonul a mărturisit în anii 1695, și s-a săvârșit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar