Prezentarea celor 14 Epistole pe care le avem de la Sfântul Apostol Pavel, începe cu Epistola către Romani, şi se încheie cu Epistola către Evrei.

Dacă trebuie să vorbim despre gândirea teologică sistematică a Bisericii Universale, putem afirma că Epistolele pauline (de la Pavel) au un rol determinant. Marea bogăţie a scrierilor Sfântului Apostol Pavel dimpreună cu cele patru Evanghelii, constituie partea principală a Noului Testament.

Spre deosebire de scriitorii Antichităţii, care îşi alcătuiau opera cu vădite pregătiri tehnice, Sfântul Apostol Pavel a scris în mod absolut circumstanţial, pentru a răspunde neîntârziat la problemele care se iveau în sânul comunităţilor creştine înfiinţate de Marele Apostol în spaţiul întinsului Imperiu Roman. Aşa putem să ne explicăm anumite formulări din cuprinsul scrierilor pauline. Se vor vedea fraze neterminate, gânduri în suspensie, paranteze, reluări, repetiţii. Limba folosită este corectă, fluidă, bogată şi nuanţată, apropiindu-se de limba rafinată a Sfântului Evanghelist Luca.

Tind să cred că anumite Epistole ale Sfântului Pavel au avut ca „secretar de redacţie” sau „tahigraf” chiar pe Sfântul Evanghelist Luca, cel care l-a însoţit pe Sfântul Pavel în călătoriile misionare. Ceea ce se vede de la prima citire este spontaneitatea, naturaleţea şi lipsa de artificii a scrierilor. Dacă ne amintim bine, precum tălmacii Bibliei, vom zice şi noi, ca Blaise Pascal: „Când vezi stilul acesta natural, eşti mirat şi cucerit, căci te aşteptai să vezi un autor şi afli un om”.

Acest om, pe nume Saul, pe care Dumnezeu l-a odrăslit în Tarsul Ciliciei, în anul 7 d. H. din părinţi evrei, va creşte în medul culturii elenistice din Asia Mică. El îşi va face studiile la picioarele marelui Gamaliel, şef de şcoală rabinică, în Ierusalim. Îşi va însuşi dimensiunea juridică a Legii, devenind un rabin desăvârşit. El îl va sluji pe Dumnezeu în mod desăvârşit şi total. În anul 32 d. H., pe drumul Damascului, după întâlnirea cu Iisus Hristos, devine Pavel. Va propovădui timp de 35 de ani, până la moarte (67 d. H.), cauza lui Hristos, pecetluindu-şi viaţa cu martiriul său în Roma, capitala Imperiului Roman, pe care, hotărât, îl cucerise în numele şi cu puterea lui Hristos.

Epistola către Romani a fost scrisă în Corint în iarna anilor 57-58, adresată creştinilor din Roma, proveniţi din membrii comunităţii iudaice, dintre păgâni şi convertiţi chiar de Sfântul Pavel în cele trei călătorii misionare.

Să ne ostenim să citim valoroasa scrisoare către Romani. Ea ni se adresează şi nouă, de-a pururi. Să medităm, de pildă, la un verset al acesteia: „Plata păcatului este moartea, doar harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”[1]

Să zdrobim păcatele noastre prin spovedanie sinceră, lacrimi şi suspine către Iisus Hristos şi hotar punând începutul unei noi vieţi duhovniceşti!

Ar fi prima zi din viaţă!

Calinic Argeșeanul

[1] Romani 6, 23