Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Ţării Româneşti întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă" (Cetăţuia).

Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca şi pe valea pârâului Cetăţuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste româneşti, între secolele al XIII-lea şi al XVIII-lea, aici s-au nevoit mulţi sihaştri cu viaţă sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numeşte de sute de ani „Valea Chiliilor", din cauza numărului mare de sihaştri trăitori aici.

Unul din cei mai renumiţi sihaştri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieţi pustniceşti şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit, neştiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat şi la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu ştie. Însă, după o nevoinţă atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a săpat singur mormântul în fundul peşterii. Apoi, culcându-se în mormânt, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peştera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peşteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, aşezate cu bunăcuviinţă în fundul peşterii. Erau galbene, binemirositoare şi acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638".

Preacuvioase Părinte Ioanichie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!