news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a celor 40 de mucenici din cetatea Sevastia,  Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la paraclisul construit în sediul fostului Penitenciar din municipiul Pitești.



 

Totodată a fost marcată astăzi și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România.  Cu această ocazie, Ierahul Argeșean  a săvârșit slujba parastasului pentru toți cei care au îndurat torturi cumplite din partea regimului ostil.

În cuvântul rostit, Chiriarhul Eparhiei a vorbit celor prezenți despre situația dificilă prin care au fost obligați să treacă peste 600 de  tinerii aduși la Pitești din toate orașele țării și a îndemnat pe cei prezenți să cultive permanent  respectul și dragostea față de semenii lor.

În prezența membrilor Asociației Fostilor Deținuți Politici – filiala Pitești, precum și a reprezentanților  Fundației ,, Memorialul Închisoarea Pitești”, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a sfințit astăzi  piatra de temelie și a așezat crucea pentru noul Paraclis Arhiepiscopal cu hramul ,, Sf. 40 de Mucenici din Sevastia”. Acesta urmează a se construi în curtea fostului  Penitenciar în amintirea deținuților care au suferit în acst loc. Responsabil pentru buna desfășurare a acesor lucrări a fost desemnat părintele Cosmin Ionuț Miloiu, care slujește în prezent la paraclisul construit în clădirea închisorii.

După acest moment deosebit, Chiriarhul Eparhiei s-a deplasat la Monumentul dedicat victimelor de la Închisoarea Pitești, aflat pe bulevardul central al orașului,  unde au fost  rostite rugăciuni în memoria celor adormiți.

Crunta închisoare construită între 1937-1941 a funcționat ca Penitenciar până în anul 1977. În cadrul evenimentului de astăzi, cei prezenți au avut ocazia să afle care erau metodele de tortură folosite de Securitate asupra celor care au îndrăznit să se opună ideologiei comuniste și să vadă condițiile în care au trăit deținuții.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar