news        mail   location

 
 

În județul Argeș, nu departe de centrul Comunei Bogați aflată în protoieria Topoloveni, o comunitate restrânsă de creștini ortodocși a reușit în perioada 2005-2022 să ridice o biserică de zid care a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.



 

Finalizând această lucrare foarte importantă pentru parohie, astăzi în ziua de cinstire a ocrotitorului spiritual, credincioșii au avut bucuria să-l primească în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a săvârșit cu această ocazie slujba de târnosire a noii biserici. După acest moment așteptat cu nerăbdare de întreaga comunitate, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Mai mult, Chiriarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt locaș de rugăciune.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a dorit să evidențieze importanța construirii acestei biserici pentru enoriașii parohiei.

În parohia Glâmbocel Deal, din dorința comunității, în anul  1930 au început lucrările de construire a bisericii vechi, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, aceasta fiind finalizată în anul 1941.

Micuța parohie din comuna Bogați până în anul 2005 a fost filie a parohiei Mârcești.  Preotul Ștefan Sora, sprijinit de Primăria Comunei Bogați și de enoriașii parohiei, observând degradarea la care a fost supusă biserica veche de-a lungul timpului, au început demersurile pentru construirea noii biserici.  În cei 3 ani de păstorire ai preotului Ștefan Sora în această comunitate, se finalizează temelia bisericii și se achiziționează toată cărămida necesară construcției.

Între anii 2008-2015, lucrarea de construire a bisericii în formă de cruce, cu o singură turlă, va fi preluată de vrednicul întru pomenire preot Ionel-Constantin Cioitan, care reușește cu trudă, împreună cu credincioșii din parohie și alți ostenitori, să înalțe zidurile bisericii, să toarne centura, să realizeze turla bisericii, și învelitoarea bisericii.

După trecerea la cele veșnice a părintelui Cioitan Ionel – Constantin, în parohia Glâmbocel Deal este numit preotul Cătănea Cosmin care în perioada 2015-2020 a continuat lucrările de  zidire a biserici.

 După transferul acestuia în parohia Zgripcești, Protoieria Topoloveni, actualul preot paroh, Stan Mihail – Stelian, primește încredințarea Ierarhului de a definitiva lucrările la noua biserică din zid a Parohiei Glâmbocel-Deal.

În perioada anilor 2020-2022, noul preot paroh, sprijinit îndeaproape material și moral de Domnul Primar Gârleanu Ion, de enoriași, credincioși din localitate, dar și din alte parohii, precum și de oameni iubitori de zidiri sfinte, a efectuat următoarele lucrări: gletuirea pereților, pictarea bisericii în tehnica „a secco” de către doamna pictor Hedeșiu Tatiana, montarea catapetesmei din lemn de stejar, donată de Parohia Priboienii de Jos, Protoieria Topoloveni, achiziționarea policandrelor, a întregului mobilier bisericesc, precum și a centralei termice.

Cu ajutorul sponsorilor s-a realizat betonarea drumului de acces și a unor alei,  precum și construirea unui grup sanitar.

Pentru toate aceste realizări, Chiriarhul Eparhiei a oferit astăzi părintelui paroh Stan Mihail Stelian distincția de iconom stavrofor. Totodată, părintele Cătănea Cosmin, fost preot în parohia Glâmbocel Deal,  a primit din partea Ierarhului,  distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”.

În toată această perioadă de 17 ani, toți cei patru preoți menționați și-au găsit sprijinul în persoana domnului Primar Ioan Gârleanu, care împreună cu membrii Consiliului Local al comunei Bogați, din momentul punerii pietrei de temelie până la finalizarea tuturor lucrărilor, în fiecare etapă,  au oferit sprijin credincioșilor din Parohia Glâmbocel-Deal în vederea desăvârșirii lucrărilor la biserica parohială nouă. Din acest motiv, cu multă recunoștință, Ierarhul Argeșean a oferit astăzi domnului primar Ioan Gârleanu, medalia ortodoxă ,, Sf. Neagoe Vodă Basarab”. Pentru implicare și ajutorul acordat, doamna preoteasă Stan Camelia, mama părintelui paroh din parohia Glâmbocel Deal, împreună cu doamna Dobre Luminița,  au fost recompensate de Chiriarhul Eparhiei cu medalia creștin -ortodoxă ,, Sf. Mc. Filofteea”. Alți binefăcători care au ajutat la construcția bisericii au primit diplome de vrednicie.

Din pricina degradării s-a intervenit și asupra Monumentului Eroilor, deja existent în fața bisericii, acesta fiind cimentat și îmbrăcat în marmură. Cu această ocazie  au fost gravați toți eroii satului precum și ctitorii celor două biserici, iar monumentului i s-a adăugat  și o nouă cruce din marmură. Ansamblul renovat și înfrumusețat a fost sfințit astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar