news        mail   location

 
 

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Smei din cadrul protoieriei Costești, au trăit momente de mare bucurie.



 

După șapte ani de lucrări executate la noua biserică a satului, credincioșii au avut ocazia să primească astăzi  în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a săvârșit slujba de târnosire a acestui sfânt locaș de rugăciune.

Chiriarhul Eparhiei a oficiat după aceea Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, de față fiind reprezentanți ai administrației locale din orașul Costești, familiile ctitorilor și binefăcătorilor care au sprijinit financiar lucrările executate, precum și foarte mulți credincioși veniți din toate localitățile aflate în jurul orașului Costești.

După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii care au trecut la Domnul.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a dorit să evidențieze vrednicia și credința credincioșilor din parohia Smei, precum și buna gospodărire a preoților care au supravegheat lucrările. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat Sf. Ierarh Calinic de la Cernica.

Credincioșii din parohia Smei, dorind să aibă un lăcaș propriu de închinare, sprijiniți de creștini pioși din satele învecinate, și coordonați de preotul paroh M. Tomescu, zidesc prima biserică în anul 1927, pe temelia unei biserici mai vechi.

Biserica veche a fost construită de către Ilie Stănescu din Comuna Cerbu, Județul Argeș, și înfrumusețată cu pictură de către pictorul Dumitru Gh. Dumitrescu, fiind sfințită în anul 1930, de către Preasfințitul Părinte Nichita Duma, Episcop al Argeșului.

Cum nimeni și nimic, în afară de Domnul Dumnezeu, nu este ferit de stricăciune și trecerea anilor, și biserica veche a acestei parohii s-a deteriorat, prezentând în timp riscuri pentru integritatea fizică a credincioșilor.

Drept pentru care, enoriașii parohiei, întruniți într-un comitet de inițiativă au hotărât începerea demersurilor în vederea construirii unei noi biserici de zid.

Biserica actuală din zid are hramul Sf. Cuv. Parascheva, fiind construită în vecinătatea bisericii vechi, pe un teren în suprafață de 2.117 m.p., donat de familia: preot Ispas Gheorghe și Mihaela Lăcrămioara din Municipiul București.

Ierarhul Argeșean a aprobat ca lucrările să fie începute sub supravegherea preotului paroh Cojocaru Ion. Cu ajutorul membrilor Consiliului Parohial și al enoriașilor, prin implicarea autorităților locale și a altor oameni de bine, piatra de temelie pentru noua biserică a fost așezată în luna mai a anului 2015, imediat după sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

După transferul preotului Cojocaru Ion, începând cu luna aprilie anul 2021, lucrările de construire au fost încredințate spre aducere la îndeplinire părintelui Ștefan Viorel, actualul preot paroh.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor executate în cei șapte ani, cei doi preoți, Cojocaru Ion și Ștefan Viorel, au primit astăzi distincția de iconom stavrofor.

Biserica a fost împodobită cu pictură murală interioară în tehnica frescă, executată de către pictorii: preot Popa Mihai și Coman Ionuț din Județul Teleorman.

La toate aceste lucrări și la multe altele au contribuit material și moral, de-a lungul anilor, enoriașii, epitropii, membrii Consiliului Parohial, Consiliul Local și Primăria Orașului Costești, Consiliul Județean Argeș, precum și binefăcători.

Drept mulțumire pentru ajutorul financiar acordat pentru construcția bisericii din parohia Smei, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit ctitorilor principali  medaliile ortodoxe: ,, Sf. Neagoe Vodă Basarab” și ,, Sf. Muceniță Filoteea”. Alți credincioși care s-au implicat în realizarea acestui proiect au primit diplome de vrednicie.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar