news        mail   location

 
 

Etimologic, „Naum”, după fericitul Ieronim, înseamnă „mângâiere”, numire destinată celui care avea să mângâie poporul Israel şi mai ales pe locuitorii din cetatea Ninive.

Trebuie să amintim că Asiria a fost secole în şir o permanentă ameninţare asupra poporului evreu. În anul 721 î. H., Samaria era cucerită de Sargon al II-lea; aproape întreaga populaţie a fost deportată, iar regatul Israel a fost prefăcut în provincie asiriană.

Drama cuceririlor în decursul istoriei a cuprins şi Egiptul, care a fost cotropit de Asirieni în anul 663 şi despre care Naum aminteşte în cartea sa. Teologii români stabilesc redactarea cărţii lui Naum între anii 660-650 î. H. .

Citind Cartea profetului Naum, vom constata că stilul său este vioi, percutant şi vijelios, ca un râu ce se dezlănţuie după ploi pline de furtuni.

Iată, câteva dintre versetele capitolului 3 al cărţii lui Naum:

O, tu, cetate a vărsărilor de sânge,

tu, mincinoasă pe de’a’ntregul,

tu, doldora de nedreptate:

nu vei ajunge prada să ţi-o pipăi!…

Sunete, zgomote: bice pocnesc,

roţile duduie,

caii-n fugă nechează,

carele huruie,

călăreţii sar în şei,

săbiile scânteiază,

armele fulgeră

în geamătul mulţimii de răniţi

şi-al grelelor căderi…”

Cetatea Ninivei s-a pocăit cu spor mare. Hotărârea lui Dumnezeu de a nimici pe cei 120.000 de locuitori a fost schimbată de postul, rugăciunea şi lepădarea de viaţa păcătoasă.

Trăim aceleaşi vremi!

Să luăm aminte!

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș s-a organizat OLIMPIADA DE RELIGIE, Cultul Ortodox pentru clasele V-XII, la nivel de județ.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului. Aceste rugăciuni doinite sunt parte a stăruinței din toată vremea a creştinilor ortodocşi din satele și târgurile românești, de a mărturisi pe Domnul Iisus Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El, în istorie și în eternitate.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la Liceul Victor Slăvescu din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a fost prezent în mijlocul elevilor de la clasa a XI a, unde a susținut cateheza cu tema ,,Tămăduirea fiicei femeii canaanence".
În Duminica a patra din post, credincoșii parohiei Sf. Mc. Gheorghe din municipiul Curtea de Argeș au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Ierarhul a dorit să aducă bucurie acestei comunități parohiale care urmează să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual. Cu această ocazie, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Celebrul Blaise Pascal (1623-1662) s-a ocupat și de Filosofia Minții. Citind pe filosoful Aristotel (384-322 î. Hr.) a înțeles că viața omului depinde, uneori, de efectul imaginației. Și cine nu are imaginație?
La Paris, în anul 1662, savantul fizician se stinge din viață, iar sora sa, Gilberte, strânge notele lăsate (rămase), care formează ceea ce noi cunoaștem sub numele de „Pensees de Pascal”.
Dintr-o familie burgheză, Blaise Pascal, în anul 1623, a venit pe lume în Clermont Ferrand, tatăl său fiind magistrat superior. Tânărul Blaise Pascal era pasionat de științele fizice și matematice. Familia Pascal se stabilește la Paris în anul 1631, când tânărul Blaise avea doar opt ani. Familia era frecventată de savanții iluștri ai timpului, mai ales că secolul are ca idol științific pe savantul Rene Descartes.
Ceea ce este demn de reținut, fără grăbire și cu îngrijire, este să îndrăznim să amintim despre misticismul pe care-l abordăm, provocat de trebuința de a găsi o garanție, o siguranță, pentru cunoașterea noastră.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar