news        mail   location

 
 

Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională și Biserica noastră strămoșească, precum şi integritatea teritorială a statului român.



 

Cu acest prilej, în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, a fost oficiată slujba parastasului pentru toți ostașii români care și-au dat viața pe toate câmpurile de luptă pentru libertatea și demnitatea poporului român. Slujba a fost oficiată de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Au participat membri ai Filialei Județene Argeș „Posada” a A.N.C.M.R.R., coordonați de domnul col (rtr.) Laurențiu Domnișoru, precum și prințul Nicolae alături de soția sa.

S-a făcut veșnica pomenire pentru regii și reginele României, care își duc somnul de veci în ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab.

Slujba de pomenire a continuat și în noua Catedrala Arhiepiscopală unde, în Necropola Regală a fost pomenit Regele Mihai I, de la a cărui naștere se împlinesc o sută de ani.

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

Lucrarea lui Hristos în sânul Bisericii este una cât se poate de vie și actuală. Mântuitorul împodobește Biserica Sa cu mărgăritare de mare preț, care ne sunt modele de dragoste, înțelepciune și curaj. Sfântul Sofronie Saharov afirma că „prezența sfinților este de mult preț pentru întreaga omenire”.
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu.
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină, noi, dintr-o perspectivă omenească, numim ”dreptate”, spunea Victor Hugo.
În cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”, organizat în toate unitățile de învățământ din cuprinsul Eparhiei, în contextul declarării „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, în Patriarhia Română, în biserica parohiei Glâmbocata a avut loc prima cateheză cu tema: „Sfinții Doctori: Nectarie de la Eghina, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ioan Rusul și Sfântul Luca al Crimeii”.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer.
De când eram prunc, atunci când auzeam rostindu-se în jurul meu cuvintele: Dragoste și Iubire, nu numai că ciuleam urechile, dar asupra inimii aveam un șoptit tainic de văzduh, plin de cântec de îngeri și amiros de iasomie. În mintea mea au rămas cele două cuvinte, de farmec pline, până azi.
Când am văzut și auzit, cum Părintele Cleopa repeta cu un crescendo unic și cu modulație în voce, cuvântul Răbdare, mi-am adus aminte de Constantin Brâncuși, care, la un alt capăt al lumii, cânta cu fervoare, Aliluia, într-o sută de modulații! Cum s-ar spune: să-i fi tot auzit, cu uimire și câtă forță interioară te putea cuprinde!
Auzim mereu, în mediile eclesiastice, biserici, mănăstiri, școli și Facultăți de Teologie și chiar în vorbirea zilnică, pe alocurea, rostindu-se un cuvânt deosebit: smerenia!
Dacă am avea ochi duhovniceşti şi plini de agerime în a vedea la tot pasul cele orânduite de Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, ne-am minuna şi am striga din răsputeri, ca oarecând Profetul David, plin de Duhul Sfânt: „Mari şi minunate sunt lucrurile (lucrările) Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut; umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (Psalmul 103, 24).
Când ne gândim la duhul curăției, din rugăciunea Doamne și Stăpânul vieții mele, fără prea multă greutate trebuie să înțelegem că este vorba despre duhul curat, primenit, după ce a fost spălat de întinăciunea păcatelor săvârșite, cu gândul, cu lucrul, cu știință și neștiință, cu voie sau fără de voia noastră.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar