news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, credincioșii argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată la Mănăstirea Aninoasa de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.


Sfânta slujbă a fost săvârșită în Altarul de Vară amenajat în curtea mănăstirii.

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat pelerinilor diferite sfaturi duhovnicești îndemnându-i să citească operele scrise de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Ierarhul Argeșean a evidențiat eforturile depuse timp de 32 de ani  pentru ca mănăstirea Aninoasa să-și redobândească frumusețea și faima de odinioară.

Mănăstirea Aninoasa datează din sec. al XVII-lea, fiind construită în anul 1677 de boierul Tudoran Vlădescu. Biserica și chiliile impresionează astăzi prin stilul brâncovenesc, dar și prin pictura din interior, care aparține celebrului pictor Pârvu Mutu. După secularizare devine biserică de mir, fiind reînființată ca mănăstire de maici în anul 2001 prin grija Chiriarhului locului, Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. În prezent se află într-un amplu proiect de restaurare realizat prin accesarea de fonduri europene.

Lucrarea lui Hristos în sânul Bisericii este una cât se poate de vie și actuală. Mântuitorul împodobește Biserica Sa cu mărgăritare de mare preț, care ne sunt modele de dragoste, înțelepciune și curaj. Sfântul Sofronie Saharov afirma că „prezența sfinților este de mult preț pentru întreaga omenire”.
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu.
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină, noi, dintr-o perspectivă omenească, numim ”dreptate”, spunea Victor Hugo.
În cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”, organizat în toate unitățile de învățământ din cuprinsul Eparhiei, în contextul declarării „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, în Patriarhia Română, în biserica parohiei Glâmbocata a avut loc prima cateheză cu tema: „Sfinții Doctori: Nectarie de la Eghina, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ioan Rusul și Sfântul Luca al Crimeii”.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer.
Cred nestrămutat că, după atâta vreme cât am viețuit în frumusețea acestei lumi văzute, am ajuns să înțeleg că marele dar din lume dat omului este acela de a vedea pe Dumnezeu, Ziditorul Universului și a ne vedea pe noi înșine în toate tainițele gândirii, a inimii și a simțirii.
De când eram prunc, atunci când auzeam rostindu-se în jurul meu cuvintele: Dragoste și Iubire, nu numai că ciuleam urechile, dar asupra inimii aveam un șoptit tainic de văzduh, plin de cântec de îngeri și amiros de iasomie. În mintea mea au rămas cele două cuvinte, de farmec pline, până azi.
Când am văzut și auzit, cum Părintele Cleopa repeta cu un crescendo unic și cu modulație în voce, cuvântul Răbdare, mi-am adus aminte de Constantin Brâncuși, care, la un alt capăt al lumii, cânta cu fervoare, Aliluia, într-o sută de modulații! Cum s-ar spune: să-i fi tot auzit, cu uimire și câtă forță interioară te putea cuprinde!
Auzim mereu, în mediile eclesiastice, biserici, mănăstiri, școli și Facultăți de Teologie și chiar în vorbirea zilnică, pe alocurea, rostindu-se un cuvânt deosebit: smerenia!
Dacă am avea ochi duhovniceşti şi plini de agerime în a vedea la tot pasul cele orânduite de Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, ne-am minuna şi am striga din răsputeri, ca oarecând Profetul David, plin de Duhul Sfânt: „Mari şi minunate sunt lucrurile (lucrările) Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut; umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (Psalmul 103, 24).

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar