Preasfinția Voastră,
Preacucernici și Preacuvioși Părinți,
Îndurerată familie,
Întristată adunare,
Ca întotdeauna de când este lumea și suflarea omenească pe Pământ, moartea provoacă durere și tristețe, ca orice despărțire definitivă de frumusețea lumii create de Domnul Dumnezeu.
În Duminica a XXV-a după Rusalii, credincioșii parohiei Marina din municipiul Curtea de Argeș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
În cinstita zi de prăznuire a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, parohia argeșeană Domnești de Sus din protopopiatul Curtea de Argeș s-a aflat la ceas de sărbătoare. Fiind și hramul principal al bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a săvârșit cu această ocazie Sfânta Liturghie în împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Parohia argeșeană Zăvoi din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Mare Mucenic Mina. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în frumoasa bisericuță de lemn de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, cu două zile înainte de cinstirea hramului închinat praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, credincioșii parohiei Bătușari din municipiul Curtea de Argeș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nectarie, obștea monahală de la schitul argeșean Brădetu și-a sărbătorit ocrotitorul. Pelerinii veniți din multe zone ale țării au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în după-amiaza zilei de 14 noiembrie, membrii echipei proiect Transformare Digitală din cadrul Grupului Renault, a vizitat Mînăstirea Argeșului.
Botezul este taina prin care omul, prin întreita afundare în apă sfinţită de către preot, în numele Sfintei Treimi, se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele de până atunci. Astfel se naşte din nou duhovniceşte şi devine membru al Bisericii.
Parohia Expo-Parc din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Ioan Gură de Aur.
Credincioșii parohiei argeșene Căpățâneni din comuna Arefu au sărbătorit astăzi unul din hramurile bisericii închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Evenimentul a fost unul deosebit pentru întreaga comunitate datorită prezenței Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit cu această ocazie slujba de târnosire a bisericii satului, trecută în ultimii ani printr-un amplu proces de restaurare.