,,Știați că stomacul este mai inteligent decât creierul? Stomacul te anunță când este gol. Dar creierul niciodată” (Din lumea mesajelor românești)

Așa au înțeles unii și alții, să spună, asimetric într-un text, creierul cu stomacul. Dacă stomacul, deseori, are anumite grade de umplere și golire, creierul face notă aparte. Este mai presus de toate organele. Este așezat în locul superior tuturor viețuitoarelor.

Îmi încep astfel, cele câteva gânduri, după ce am ajuns și eu, în vizită, la cunoscuta, recunoscuta și temuta pușcărie din Periprava (locul de trecere, după traducerea lui Ion Maxim!)

,,Loc de trecere” din Ucraina spre România și din România spre spațiile foste ale României, Dunărea, străbătând de milioane de ani aceleași ținuturi, de la Izvoarele Dunării (zona Freiburg-Germania) prin principalele țări ale Europei. Am văzut cum izvorăște Dunărea și am băut apă din căușul mâinilor. Încerci o stare aparte...alungindu-te de la obârșie și până la revărsare, în Marea cea Mare, Neagră...ca și locul de unde se arată Fluviul Dunărea, Pădurea Neagră.

Chiar că fac o asemuire: m-am născut în Cracăul Negru din Munții Neamțului Moldovei, și am ajuns la ctitoria de pe Transfăgărășan, Mânăstirea Sfântul Ilie de la Piscul Negru. Ca să vedeți, ce mai ,,negreală și întunericeală!!!”

Venind acasă pe lumină, cum trebuie să vină tot omul înțelept, doresc să aștern pentru citit, câteva lucruri auzite de la un martor ocular, artistul folclorist Ion Maxim, care, după cum și-a început povestirea plină de dramă și tragedii, auzindu-l, îți îngheață sângele în vene și ți se taie respirația. Și-a început povestirile din amintirile sale cutremurătoare:

-Din tinerețe am muncit aici la Periprava. Era ca un oraș, cu clădiri noi, unele făcute la porunca autorităților comuniste, iar altele zidite, cu mâna deținuților, fără niciun utilaj mecanizat. Și ne-a arătat fiecare clădire cu rosturile ei administrative. Cunoștea totul ca în palmă, până la meniul deținuților politici, care se estimau, cam la 5000 de inși, bărbați și o treime femei, care aveau adăposturile confecționate din carton.

-Care era regimul alimentar al deținuților?

-Toată hrana era cultivată prin producții alimentare locale. Iată, aici erau solarii (pentru zarzavat); colea, mai la dreapta era fabrica de pâine. Se făcea o pâine gustoasă. Mai la vale se creșteau porci, găini și alături, erau grajdurile cu vaci.

-Dar meniul, întreb eu, era îndestulător?

-Tocmai, era să spun eu, că se impunea un meniu sărac, doar așa să nu moară de foame. Era o înfometare premeditată. Cine era adus la Periprava, nu mai avea șanse, decât foarte rar, ca să scape cu viață.

-Ce lucrau deținuții?

-Oftând din răsputeri și legănându-se pe picioare, făceau tot felul de lucrări, de la brutărie și până la sculptură în piatră. Erau meseriași buni, artiști adevărați. Briza Dunării se potrivea pentru debilitatea pulmonară. Oricum, se țineau pe picioare.

-Vorbeați de un dig de-alungul Dunării de vreo 22 de km?

-Da! Mare nenorocire. E un dig-cimitir!

-Cum vine asta?, îl întreb pe Maxim Ioan.

-Cum să fie. Dunărea se cam umflă, mai ales primăvara sau mai ales când plouă și se topesc zăpezile. Așa că, s-a gândit ridicarea unui dig în chip manual fără niciun utilaj. Se slujeau doar de roabă, targă, lopeți, hârlețe, sape și târnăcoape. Doreau să-i extenueze sistematic. Era o moarte premeditată, adică o crimă anticipată.

-Nu s-au revoltat niciodată?

-Nu era de chip, astfel de manifestări. Nu era nicio speranță, decât la Domnul Dumnezeu!

-Au murit mulți deținuți la construirea digului?

-Nimeni nu mai știe acum! Poate că arhivele au fost ascunse sau distruse. Oricum, numărul este foarte mare. Când unii deținuți nu mai puteau, cei care se târau cum puteau, paznicii (caralii) le mai dădeau un brânci și îi îngropau aproape vii în digul care se construia.

-Erau crime organizate!

-Da! Unii deținuți, care erau târâți să fie îngropați de vii, se rugau să-i lovească în cap cu târnăcopul, ca să nu fie îngropați de vii. Deci ei cereau să fie omorâți, că altă scăpare, știau că nu mai este pe lumea asta.

-Este uimitor ce-mi aud urechile! Nu cred că pot fi adevărate astfel de procedee, îngăim și eu ca un neputincios.

-Mai mult ca adevărate!

-Atunci, putem spune, că noi acum, nu mergem pe dig, ci printr-un cimitir plin cu deținuți politici. Călcăm pe morminte! Iar peste o vreme nimeni nu va mai ști tainițele digului și istoria lui înfricoșătoare.

Lacrimi, ca boabele de mărgăritar se răsturnau de pe fața lui Ion Maxim plecând din ochi peste văzduhul mormintelor, celor îngropați de vii!

Digul din Periprava trebuie amenajat ca loc de vizitare și amintirea holocaustului , de care n-au scăpat nici românii, precum frații lor evrei, în Istoria Omenirii.

Dacă stomacul, mai poate sta gol, din când în când creierul golit, naște monștrii cu chip de om!

Pe vremuri, cineva scria despre ,,nebuneala lumii”, care, din nefericire, își mai arată colții, fără cruțare.

Izbăvește-ne, Doamne Dumnezeule, de ,,nebuneala lumii” și ne salvează chipul zidit de Tine!

Calinic Argeșeanul