Zidirea vieții lăuntrice pe temelii tari, ne asigură nouă, aici pe pământ, o împărtășire de har, care ne aduce bucuria unei fericiri pământești și cerești.

Cum am putea mulțumi Domnului Dumnezeu pentru darul pe care ni L-a făcut: „...Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Născut, Fiul Său, ca prin El să avem viață” (I Ioan 4, 9), iar scopul omului, că are și el un scop unic și principal, este de a realiza întâlnirea cu Iisus Hristos și a se face unirea dintre Creator și creatură, ceea ce a făcut pe Toma d`Aquino să spună că aceasta ar fi toată fericirea omului, aici pe pământ, învățând și el de la Sfinții Părinți din Primăvara vieții Bisericii lui Iisus Hristos. Așa cunoaștem că viața lăuntrică, pe dinafară se arată spinoasă, dar în adâncul ființei este dulce.

Când eram elev la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, citeam cărți interzise în școală, cum a fost: „Viața și suferințele tânărului Werther” de Goethe, pentru a învăța cum se scriu scrisorile de dragoste, pe dinlăuntru, zic eu acum, dar mă bucuram de isprăvile cu viața lăuntrică a lui Don Bosco și chiar a celebrului misionar, parohul de Ars, Sfântul Vianney, care m-a fascinat prin viața lui lăuntrică așezată pe temelii solide. Pe el și pe profesorul meu și diriginte, Vasile Ignătescu, i-am luat de model pentru viața lăuntrică, lucrătoare și cu fața luminoasă ca soarele revărsat peste firea Pământului.

Mereu mi se spunea că, în viața pastorală, dar chiar și în viața de fiecare zi: „Se vede crucea, dar nu se vede mângâierea”, adică mai mult se simte și se trăiește în liniște și în adâncimea lăuntrului nostru sfințit de locuirea lui Dumnezeu.

Putem și noi să spunem că, după sacrele eforturi, în orice vreme purtăm în orice loc pe Dumnezeul inimilor noastre și Inima Dumnezeului nostru (ce bucurie eternă!). Și iarăși putem spune că viața lăuntrică este începutul bucuriei și fericirii cerești. De aceea, atunci și acum și-ntotdeauna Sfântul Epifanie ne-a îndemnat și ne îndeamnă, fără obosire: „Cugetă totdeauna la Dumnezeu și mintea ta va fi un Cer!”

Ar însemna că chemarea noastră la instruirea minții și hrănirea ei cu rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi toți, ne duce la unirea, comuniunea noastră cu Dumnezeu, Cel Care ne-a gândit și ne-a întrupat și ne îngrijește viața, ca să nu ne prăpădim pe drum!

Calinic Argeșeanul