news        mail   location

 
 

Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab, și-a sărbătorit astăzi hramul. După cum este obiceiul la această mare sărbătoare, foarte mulți pelerini veniți încă de aseară au avut ocazia de a se închina și la moaștele Sf. Mc. Filoteia. 



 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți si diaconi, în noua Catedrală Arhiepiscopală. Cu această ocazie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți binefăcătorii care au contribuit în timp la ridicarea și restaurarea vechii Catedrale, o adevărată capodoperă a arhitecturii bisericești din secolul al XVI-lea.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat rolul important al Maicii Domnului care mijlocește neîncetat pentru mântuirea neamului omenesc.

Piatra de temelie la vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Arges, a fost pusă în anul 1512. Ctitorul principal este Sf. Neagoe Vodă Basarab care a reușit să termine lucrările în anul 1517. În data de 15 august, în urmă cu 504 de ani, monumentala biserică a fost sfințită de un sobor impresionant de arhierei, preoți și diaconi.  Însă abia în anul 1526 aveau să se încheie lucrările la pictura interioară bisericii, cu contribuţia importantă a zugravului Dobromir.

În anul 1793, Mănăstirea Curtea de Argeş a dobândit statutul de reşedinţă episcopală, aici luând fiinţă Episcopia Argeşului.

Între anii 1875-1886 biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lăcaşului.

În anul 2009 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat ctitorului ei, Sfântul Neagoe Vodă Basarab.

Între chipurile luminoase ale istoriei noastre naționale, la loc de cinste se află şi domnul Țării Românești, Sfântul Neagoe Basarab, pe care îl sărbătorim în Biserica Ortodoxă Română la data de 26 septembrie.
În ziua de 19.09.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Buna Vestire, Mavrodolu, Sfânta Treime, Meculești, Pitești Nord, Beculești, Ciomăgeștii de Jos, Ciomăgeștii de Sus, Cuca, Cungrea, Măcăi, Dedulești, Drăguțești, Dumbrăvești, Grajduri Morărești, Săpunari, Vărzaru și Teodorești, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Datorită păcatului neascultării protopărinților noștri Adam și Eva, am pierdut haina de lumină protectoare dumnezeiască, trecând în această lume trecătoare și pieritoare, fiind osândiți să ducem o viață care este pradă multor rele și nenorociri.
Ziua de 26 septembrie are o însemnătate aparte pentru Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre din Pitești, deoarece biserica de lemn din incinta unității militare își sărbătorește hramul și protectorul, pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Milostenia este gestul creștin de a face bine, din dragoste si compasiune pentru cel aflat in nevoie.
Sfântul Apostol Pavel este ferm atunci când scrie creștinilor din Corint, că: „Bețivii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu!” Se pare că pe vremea apostolică era obiceiul ca oamenii să bea mai mult ca de obicei și să se clatine pe picioare.
Cei care au stat la umbra oamenilor mari (valoroşi) s-au plâns că la umbra lor nu creşte nimic. O ştim şi o vedem, dacă privim atent în jurul nostru. Sub nuci chiar nu creşte nimic. Este iod mult.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Cine are obraz subţire şi nu-i atins de nebuneala lumii, se poate numi nobil: „Cel nobil trebuie să trăiască frumos şi să moară frumos”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar