news        mail   location

 
 

Cu o zi înainte de cinstirea hramului principal închinat ,, Adormirii Maicii Domnului”, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală.



 

Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.  Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a amintit de ansamblul monahal al mănăstiri Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel care a fost restaurat a cu ajutorul unei finanțări europene de aproape patru milioane de euro.

Obștea monahală este condusă acum de părintele protosinghel Ieronim Gheorghiță care a primit ascultarea de a continua lucrarea misionar-pastorală și administrativă începută de fostul stareț Serafim Caeia, trecut la Domnul, privind  supravegherea lucrărilor de restaurare a acestui ansamblu monahal.

Începuturile mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215 , aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desființată în 1959 de regimul comunism a fost reînființată în anul 1989 prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări.

Biserica Mare a mănăstirii are hramul "Adormirea Maicii Domnului" și în forma actuală este a treia construcție. La început a funcționat ca biserică de mir (de la începutul secolului al XIV-lea pana in anul 1628). A doua construcție a bisericii a fost realizată în timpul domnitorului Matei Basarab. Aceasta a rezistat aproape 200 de ani fiind grav afectată de un cutremur.  Biserica actuală a fost ridicată între anii 1827-1832 de arhitectul Franz Welet sub păstorirea arhiereului Filaret Beldiman, fiind folosite materiale de la construcțiile precedente. Biserica este împodobită astăzi cu o pictură deosebită realizată în 1955  la dorința patriarhului Justinian Marina.

Între chipurile luminoase ale istoriei noastre naționale, la loc de cinste se află şi domnul Țării Românești, Sfântul Neagoe Basarab, pe care îl sărbătorim în Biserica Ortodoxă Română la data de 26 septembrie.
În ziua de 19.09.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Buna Vestire, Mavrodolu, Sfânta Treime, Meculești, Pitești Nord, Beculești, Ciomăgeștii de Jos, Ciomăgeștii de Sus, Cuca, Cungrea, Măcăi, Dedulești, Drăguțești, Dumbrăvești, Grajduri Morărești, Săpunari, Vărzaru și Teodorești, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Datorită păcatului neascultării protopărinților noștri Adam și Eva, am pierdut haina de lumină protectoare dumnezeiască, trecând în această lume trecătoare și pieritoare, fiind osândiți să ducem o viață care este pradă multor rele și nenorociri.
Ziua de 26 septembrie are o însemnătate aparte pentru Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre din Pitești, deoarece biserica de lemn din incinta unității militare își sărbătorește hramul și protectorul, pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Milostenia este gestul creștin de a face bine, din dragoste si compasiune pentru cel aflat in nevoie.
Sfântul Apostol Pavel este ferm atunci când scrie creștinilor din Corint, că: „Bețivii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu!” Se pare că pe vremea apostolică era obiceiul ca oamenii să bea mai mult ca de obicei și să se clatine pe picioare.
Cei care au stat la umbra oamenilor mari (valoroşi) s-au plâns că la umbra lor nu creşte nimic. O ştim şi o vedem, dacă privim atent în jurul nostru. Sub nuci chiar nu creşte nimic. Este iod mult.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Cine are obraz subţire şi nu-i atins de nebuneala lumii, se poate numi nobil: „Cel nobil trebuie să trăiască frumos şi să moară frumos”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar