news        mail   location

 
 

Se mai spune că viața lăuntrică ar fi o rara avis – un fel de pasăre rară – și că ar fi greșit concepută și gândită și chiar puțin cunoscută în istoria timpului. Dar și mai pe scurt, a spune că e puțin cunoscută, ea este disprețuită, luată în râs și batjocură chiar de către cei care ar trebui să aibă o viață lăuntrică ireproșabilă.

 

Chiar eu am dat de la început, importanță lucrărilor exterioare, de multe ori neglijând viața de pace interioară lăuntrică. Aceasta este o primejdie, când punem înainte viața exterioară de zi cu zi, care ne consumă, ne rupe oasele și ne risipește timpul și așa de scurt.

Cei care am fost și poate mai suntem cuprinși de „nebunia” realizărilor, care adună aprecierea sau laudele celor care ne văd chinuindu-ne, uneori, prea grabnic și fără măsură, ne ostenim să adăugăm și iarăși să construim, să restaurăm, să orânduim cele neorânduite. Este o necesitate, uneori, urgentă, dar totul cu măsură și fără a cădea în partea cealaltă a indiferenței și lâncezelii. O! Doamne, mă recunosc și eu, cel cuprins de la entuziasm la starea de lehamite, că nu se mai termină programele de înnoire.

Se cunosc mustrările Papei Leon al XIII-lea către cardinalul Gibbons, arhiepiscopul de Baltimore, care era cuprins de activitățile exterioare. Și la noi, în România, viața lăuntrică este o constantă remarcabilă. Nu s-au avântat spre lucrări uriașe în timp permanent. Transfăgărășanul construit în timp record de români, cu propria tehnică, a uimit lumea din Țară și de pe meridianele lumii. Alte hidrocentrale: Bicaz, Lotru, Porțile de Fier, ca să mă rezum la uriașele lucrări exterioare, dar și interioare. La români sunt posibile aceste percuții, ei având baza așezată, viața lăuntrică.

Sunt fericit că fac parte din Vatra viteazului și harnicului Neam Românesc. Pentru toate cele realizate, ca să se bucure, trebuie să se odihnească și să-și privească vrednicia și înlăuntrul său, binecuvântat de Domnul Dumnezeu, privind și intrând în Altarul Catedralei României, ca să se vadă în oglinda de cristal a credinței atotbiruitoare!

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș s-a organizat OLIMPIADA DE RELIGIE, Cultul Ortodox pentru clasele V-XII, la nivel de județ.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului. Aceste rugăciuni doinite sunt parte a stăruinței din toată vremea a creştinilor ortodocşi din satele și târgurile românești, de a mărturisi pe Domnul Iisus Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El, în istorie și în eternitate.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la Liceul Victor Slăvescu din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a fost prezent în mijlocul elevilor de la clasa a XI a, unde a susținut cateheza cu tema ,,Tămăduirea fiicei femeii canaanence".
În Duminica a patra din post, credincoșii parohiei Sf. Mc. Gheorghe din municipiul Curtea de Argeș au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Ierarhul a dorit să aducă bucurie acestei comunități parohiale care urmează să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual. Cu această ocazie, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Celebrul Blaise Pascal (1623-1662) s-a ocupat și de Filosofia Minții. Citind pe filosoful Aristotel (384-322 î. Hr.) a înțeles că viața omului depinde, uneori, de efectul imaginației. Și cine nu are imaginație?
La Paris, în anul 1662, savantul fizician se stinge din viață, iar sora sa, Gilberte, strânge notele lăsate (rămase), care formează ceea ce noi cunoaștem sub numele de „Pensees de Pascal”.
Dintr-o familie burgheză, Blaise Pascal, în anul 1623, a venit pe lume în Clermont Ferrand, tatăl său fiind magistrat superior. Tânărul Blaise Pascal era pasionat de științele fizice și matematice. Familia Pascal se stabilește la Paris în anul 1631, când tânărul Blaise avea doar opt ani. Familia era frecventată de savanții iluștri ai timpului, mai ales că secolul are ca idol științific pe savantul Rene Descartes.
Ceea ce este demn de reținut, fără grăbire și cu îngrijire, este să îndrăznim să amintim despre misticismul pe care-l abordăm, provocat de trebuința de a găsi o garanție, o siguranță, pentru cunoașterea noastră.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar