news        mail   location

 
 

Ziua de 18 noiembrie are o importanță deosebită în istoria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, pentru că marchează aniversarea a 31 de ani de arhipăstorire ai Părintelui Arhiepiscop Calinic.



 

Cu acest prilej, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ilie Paltinul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul argeșean a vorbit despre începuturile Eparhiei Argeșului, cu greutățile și încercările din vremurile de acum mai bine de trei decenii. De asemenea, a adus prinos de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul divin trimis în noua eparhie.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost hirotonit arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului la 17 noiembrie 1985, iar în data de 18 noiembrie 1990 a fost înscăunat ca episcop titular al Episcopiei Argeșului și Muscelului, reînființată la 12 februarie 1990.

În data de 26 septembrie 2009 a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș s-a organizat OLIMPIADA DE RELIGIE, Cultul Ortodox pentru clasele V-XII, la nivel de județ.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului. Aceste rugăciuni doinite sunt parte a stăruinței din toată vremea a creştinilor ortodocşi din satele și târgurile românești, de a mărturisi pe Domnul Iisus Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El, în istorie și în eternitate.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la Liceul Victor Slăvescu din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a fost prezent în mijlocul elevilor de la clasa a XI a, unde a susținut cateheza cu tema ,,Tămăduirea fiicei femeii canaanence".
În Duminica a patra din post, credincoșii parohiei Sf. Mc. Gheorghe din municipiul Curtea de Argeș au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Ierarhul a dorit să aducă bucurie acestei comunități parohiale care urmează să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual. Cu această ocazie, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Dintr-o familie burgheză, Blaise Pascal, în anul 1623, a venit pe lume în Clermont Ferrand, tatăl său fiind magistrat superior. Tânărul Blaise Pascal era pasionat de științele fizice și matematice. Familia Pascal se stabilește la Paris în anul 1631, când tânărul Blaise avea doar opt ani. Familia era frecventată de savanții iluștri ai timpului, mai ales că secolul are ca idol științific pe savantul Rene Descartes.
Ceea ce este demn de reținut, fără grăbire și cu îngrijire, este să îndrăznim să amintim despre misticismul pe care-l abordăm, provocat de trebuința de a găsi o garanție, o siguranță, pentru cunoașterea noastră.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Ne va face bucurie gândirea savantului Nicolas Malebranche, care a trăit între anii 1638-1715, o viață de 77 de ani. Aplecat spre evlavie adâncă a urmat Teologia la Sorbona, intrând apoi în Ordinul călugăresc al Oratorienilor, cercetând cu osârdie Teologia, Geometria, Fizica și Filosofia.
În istoria zbuciumată a omenirii, glasul conştiinţei, libertatea harică şi virtuţile în cunună de aur pe frunţile ostenitorilor, toate acestea la un loc nu vor putea învinge şi nici elimina suferinţa!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar