news        mail   location

 
 

Spre deosebire de Anul Civil, care începe la 1 ianuarie, Anul Bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după Tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început şi Mântuitorul nostrum Iisus Hristos activitatea Sa pe pământ.



 

În această zi binecuvântată, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Robaia. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de Vară aflat în curtea mănăstirii, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a definit dragostea drept cheia care deschide ușa împărăției  lui Dumnezeu. A fost amintit și Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicu, cinstit în această zi, cel care a inspirat pe acei pustnici ce în trecut au viețuit în apropiere de mănăstirea Robaia.

Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie.

Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot.

Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).

Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.

Parohia argeșeană Rucărul de Sus și-a sărbătorit astăzi ocrotitorul spiritual. În această zi de mare bucurie, credincioșii au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În duminica a cincea din Postul Mare, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Sectorul Cultural și Comunicații Media din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat un concert de pricesne și muzică bizantină, intitulat: „La umbra Crucii Tale”.
În ziua de 19 aprilie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Albești Pământeni, Albești Ungureni, Bărăști, Cicănești I, Dobroț, Înălțarea Domnului, Sfinții Împărați, Sfântul Vasile și Sfinții Voievozi, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat jurizarea Concursului Național Catehetic ”HRISTOS – CUVÂNTUL CARE VINDECĂ”, ediţia a XVI-a, la nivel de protoierie.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.
Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.
Când am auzit, dar și când am citit despre Blaise Pascal (1623-1662), dar mai ales când Arhidiaconul Profesor Ioan Ivan, Directorul Seminarului Teologic din împărația Mănăstirii Neamț, a pus pe un meșter tâmplar de a construit tăblițe sprijinite pe niște piciorușe înfipte în solul grădinii și prin calea aleilor, pentru a fi văzute de noi, tinerii elevi, cu mintea nevinovată, atunci, mai mult, văzând citate și din filosofia și Înțelepciunea sfântului savant, l-am iubit pentru totdeauna.
Sfânta Maria Egipteanca se năştea prin anul 375 din părinţi bogaţi. La 12 ani îşi începe viaţa de scădere morală, ducând în toate ispitele tinerii dornici de petreceri scandaloase. Era de o mare frumuseţe şi pe la 15-16 ani ajunsese celebră prin comportamentul ei de fiecare zi.
După ce se citesc Cugetările lui Pascal din anul 1670, observăm că celebrul autor face apologia religiei creștine, plecând de la un studiu asupra omului, considerând că o conștiință a omului este cu mult mai importantă decât știința abstractă și că este important să ajungi la o desăvârșire morală, decât să ajungi la rezultate în „științele exterioare”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar