Parohia argeșeană Rotunda din Protopopiatul Curtea de Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Această mică comunitate și-a văzut astăzi visul împlinit după o așteptare de 19 ani.
În Duminica a IX-a după Rusalii, credincioșii argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată la mănăstirea Aninoasa de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Sfânta slujbă a fost săvârșită în Altarul de Vară amenajat în curtea mănăstirii.
Odată cu restaurarea generală a Palatului Arhiepiscopal din municipiul Curtea de Argeș, prin accesarea de fonduri europene, au fost efectuate și lucrări de restaurare a picturii murale interioare din Paraclisul Arhiepiscopal cu hramul ,, Nașterea Maicii Domnului.
În Duminica a VIII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni. Ierarhul Argeșean a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În această duminică așezată în calendarul ortodox la început de an bisericesc, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Robaia.
Cu ocazia cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la vechea mănăstire Cotmeana.
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab, și-a sărbătorit astăzi hramul. Cu această ocazie, foarte mulți pelerini au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoti si diaconi, pe esplanada din fața vechii Catedrale Arhiepiscopale.
Parohia argeșeană Grui din municipiul Câmpulung Muscel și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sf. Mc. Fanurie, ocrotitorul spiritual al bisericii. Foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a VII-a după Rusalii, obștea monahală de la schitul argeșean Brătășești s-a bucurat de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.