Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.
Când am auzit, dar și când am citit despre Blaise Pascal (1623-1662), dar mai ales când Arhidiaconul Profesor Ioan Ivan, Directorul Seminarului Teologic din împărația Mănăstirii Neamț, a pus pe un meșter tâmplar de a construit tăblițe sprijinite pe niște piciorușe înfipte în solul grădinii și prin calea aleilor, pentru a fi văzute de noi, tinerii elevi, cu mintea nevinovată, atunci, mai mult, văzând citate și din filosofia și Înțelepciunea sfântului savant, l-am iubit pentru totdeauna.
Sfânta Maria Egipteanca se năştea prin anul 375 din părinţi bogaţi. La 12 ani îşi începe viaţa de scădere morală, ducând în toate ispitele tinerii dornici de petreceri scandaloase. Era de o mare frumuseţe şi pe la 15-16 ani ajunsese celebră prin comportamentul ei de fiecare zi.
După ce se citesc Cugetările lui Pascal din anul 1670, observăm că celebrul autor face apologia religiei creștine, plecând de la un studiu asupra omului, considerând că o conștiință a omului este cu mult mai importantă decât știința abstractă și că este important să ajungi la o desăvârșire morală, decât să ajungi la rezultate în „științele exterioare”.
Blaise Pascal, în momentele, mai ales, de adâncă meditație se întreabă: „Ce este atunci omul? În om măreția lui se amestecă, din nefericire, cu mizeria lui. Natura omului este dublă: față de natură este mizerabil: natura îl strivește. Dar omul o știe, și această conștiință pe care natura în toată imensitatea ei nu o are, formează superioritatea lui: „Omul este un rege, dar un rege deposedat”. Sau cu altă expresie: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar o trestie care gândește” (pag. 291).