news        mail   location

 
 

Cum ne vom mai mira, că atunci când a fost chemat la domnia Ţării Româneşti, el a şi început zidirea Mănăstirii Argeşului, între anii 1512-1517 şi desigur continuarea zidirii Mănăstirii Dealu?

 

Cum nu vom înţelege, că osteneala sfântă pentru scoaterea la lumină a sfintelor cărţi de slujbă, ajutându-l pe Macarie, l-a dus pe evlaviosul Neagoe Basarab, la gândul de a scrie şi tipări o carte magistrală şi unică de învăţătură, pe care a adresat-o fiului său Theodosie?

Nimic nu este întâmplător!

Neagoe Vodă Basarab a crescut din rădăcină domnească, hrănită cu învăţătura cea mai înaltă şi cuprinzătoare, în duhul isihast athonit, de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului următor. Acest secol al XVI-lea a debutat, ca roua Duhului Sfânt, prin Neagoe Basarab.

El proteja şi ajuta creştinătatea dreptmăritoare, care gemea sub tirania agarenilor cotropitori, precum ne arată cronicarul Gavriil Protul, în Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului: „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?… Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele său şi ploaia şi pe cei buni şi pe cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie”.

Dacă vom îndrepta o atentă privire asupra documentelor care ne arată bogăţia daniilor făcute de către domnitorul român la mănăstirile de la Muntele Athos, rămânem uimiţi. Pe lângă renovări, daruri de obiecte de cult şi zidiri, se adaugă danii anuale aproape la toate chinoviile monahale: Cutlumuş, 10.000 de aspri; Zografu, 3.000 de aspri; Xenofon, 2.000 de aspri; Rusicon, 4.000 de aspri; Vatoped, 200 de taleri; Iviron, 200 de taleri; Hilandar, 7.000 de aspri anual; Marea Lavră etc..

Nu mai prejos s-a arătat mila lui Neagoe pentru Patriarhia din Contantinopol, Ierusalim şi Muntele Sinai, Meteorele de pe stânca Tesaliei, Ascalon, în Siria, şi pe unde n-a rourat mila creştină a celui mai mare ctitor din lume?

Calinic Argeșeanul, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat la Centrul Eparhial în Paraclisul Arhiepiscopal ”Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din municipiul Curtea de Argeș derularea Concursului Național Catehetic „HRISTOS -CUVÂNTUL CARE VINDECĂ”, ediţia a XVI-a, la nivel de eparhie.
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează tot anul la ouă pentru a bucura creștinii, în perioada Paștilor.
Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Milostenia este plata pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Miluind pe cineva ne miluim pe noi înşine!
Când facem milostenie, așa să ne uităm în ochii celui sărman: ca la un frate ce ne ajută, prin necazul ce și-l poartă cu răbdare și smerenie, să facem și noi o faptă bună cu care Dumnezeu să ne mântuiască, o faptă cu care să dobândim Împărăția Cerurilor.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.
Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.
Când am auzit, dar și când am citit despre Blaise Pascal (1623-1662), dar mai ales când Arhidiaconul Profesor Ioan Ivan, Directorul Seminarului Teologic din împărația Mănăstirii Neamț, a pus pe un meșter tâmplar de a construit tăblițe sprijinite pe niște piciorușe înfipte în solul grădinii și prin calea aleilor, pentru a fi văzute de noi, tinerii elevi, cu mintea nevinovată, atunci, mai mult, văzând citate și din filosofia și Înțelepciunea sfântului savant, l-am iubit pentru totdeauna.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar