news        mail   location

 
 

Tot în prima perioadă cernicană, mi s-a întâmplat o mare poznă. Stareţul Nifon m-a luat cu sine să vizităm stupina dusă la cules de părintele Gavriil arhondarul.

 

Ajuns acolo, o albină m-a acuit drept în degetul cel mic. Am simţit că voi cădea jos. Mi-am lăsat haina clericală. Am spus că mor. M-am prăbuşit la pământ. Încet-încet, orice voce se estompa. N-am mai ştiut nimic de mine. Gândul era doar la mama, că voi muri şi va plânge disperată după mine. După aceea aşteptam ca sufletul să-mi părăsească trupul.

Eram deja fericit!

Când credeam că mă desprind de trup, am auzit:

- Vai! Era să moară. Săracul! Nu l-am crezut că e grav. Credeam că face şotii. Hai! Calinic, trezeşte-te! auzeam glasul lui Nifon, pe care l-am văzut lăcrimând, atunci când am deschis ochii.

- Ai ochii umflaţi ca două cepe, auzeam pe Gavriil, care îmi toarnă o găleată de apă pe cap.

- Nu-i nimic, îşi dă cu părerea unul mai mucalit. L-a muşcat o fecioară. Ce să fie mai mult? Riscul zilei. Se vede că-i feciorelnic.

M-am ridicat uşor. Adică am fost ridicat pe picioare. Nu simţeam că păşesc. Am fost condus la maşină. De la Bucureşti, stareţul Nifon a chemat pe doctorul Cârâc, un om de o fineţe princiară. M-a consultat. Mi-a spus că am scăpat de moarte ca prin minune. Mi-a recomandat să stau câteva zile la pat, pentru a prinde puteri, şi cu medicaţia prescrisă.

N-am ascultat sfaturile. Când mă ridicam din pat, cădeam la loc. Aşa a fost câteva zile. De atunci, în fiecare an, exact în luna, ziua şi ora când am fost înţepat de albină, sau de vreo viespe, aveam o stare specială. Când mergeam parcă zburam pe deasupra pământului, la o jumătate de metru.

Era un fel de levitaţie, de care nu eram conştient.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș s-a organizat OLIMPIADA DE RELIGIE, Cultul Ortodox pentru clasele V-XII, la nivel de județ.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului. Aceste rugăciuni doinite sunt parte a stăruinței din toată vremea a creştinilor ortodocşi din satele și târgurile românești, de a mărturisi pe Domnul Iisus Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El, în istorie și în eternitate.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la Liceul Victor Slăvescu din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a fost prezent în mijlocul elevilor de la clasa a XI a, unde a susținut cateheza cu tema ,,Tămăduirea fiicei femeii canaanence".
În Duminica a patra din post, credincoșii parohiei Sf. Mc. Gheorghe din municipiul Curtea de Argeș au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Ierarhul a dorit să aducă bucurie acestei comunități parohiale care urmează să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual. Cu această ocazie, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La Paris, în anul 1662, savantul fizician se stinge din viață, iar sora sa, Gilberte, strânge notele lăsate (rămase), care formează ceea ce noi cunoaștem sub numele de „Pensees de Pascal”.
Dintr-o familie burgheză, Blaise Pascal, în anul 1623, a venit pe lume în Clermont Ferrand, tatăl său fiind magistrat superior. Tânărul Blaise Pascal era pasionat de științele fizice și matematice. Familia Pascal se stabilește la Paris în anul 1631, când tânărul Blaise avea doar opt ani. Familia era frecventată de savanții iluștri ai timpului, mai ales că secolul are ca idol științific pe savantul Rene Descartes.
Ceea ce este demn de reținut, fără grăbire și cu îngrijire, este să îndrăznim să amintim despre misticismul pe care-l abordăm, provocat de trebuința de a găsi o garanție, o siguranță, pentru cunoașterea noastră.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Ne va face bucurie gândirea savantului Nicolas Malebranche, care a trăit între anii 1638-1715, o viață de 77 de ani. Aplecat spre evlavie adâncă a urmat Teologia la Sorbona, intrând apoi în Ordinul călugăresc al Oratorienilor, cercetând cu osârdie Teologia, Geometria, Fizica și Filosofia.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar