news        mail   location

 
 

Sfântul Vasile cel Mare, pentru mine și pentru cei ce-i cunosc viața sa, câtuși de fragmentar, a fost Sfântul Părinte care a postit cel mai mult dintre pământeni, vorbim de pământenii Vechiului Testament (Moise, Ilie, Ioan, prorocii și câți alții pe care noi nu-i mai știm pe nume nici azi. Cei din Noul Testament, o, Doamne Dumnezeule, doar Tu îi știi pe fiecare, cu ostenelile sale).

 

Avem de la Sfântul Vasile cel Mare îndemnuri absolute: „Voi, cei săraci, primiți postul, tovarășul vostru de casă și de masă! Cei ce sunteți slugi, primiți postul, odihna necontenitelor voastre osteneli! Cei bogați primiți postul, doctorul care vă vindecă bolile care vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăți din obișnuința cu ele! Cei bolnavi, primiți postul, mama sănătății voastre! Cei sănătoși primiți postul, păzitorul sănătății voastre! Întreabă pe doctori și îți vor spune că este primejdioasă o greutate prea mare. De aceea, doctorii micșorează, prin post, greutatea trupurilor, pentru ca nu cumva, din pricina îngrășării, să se curme puterea vieții; cu bună știință doctorii micșorează, cu postul, îngrășarea trupului, ca printr-un nou fel de hrană să-i dea libertate trupului, iar stomacului putere. Postul este, dar, folositor tuturor oamenilor și tuturor trupurilor, este potrivit pretutindeni: în case, în piețe, noaptea, ziua, în orașe și în pustie.

Așadar, pentru că postul ne dăruiește, în toate împrejurările vieții foloase atât de mari, să-l primim, după cuvântul Domnului: „Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata. Ci tu, când postești, ungeți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 6, 16-18).

De multă vreme, cu orice preț, dorim să ne arătăm vitejiile duhovnicești și mai ales, că postim de nu mai putem. Se postește cu discreție, fără a ne lăuda și a bate toba, ca la începere de război.

Să nu fie osteneală puțină și fără calitate și laudă multă!

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat la Centrul Eparhial în Paraclisul Arhiepiscopal ”Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din municipiul Curtea de Argeș derularea Concursului Național Catehetic „HRISTOS -CUVÂNTUL CARE VINDECĂ”, ediţia a XVI-a, la nivel de eparhie.
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează tot anul la ouă pentru a bucura creștinii, în perioada Paștilor.
Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Milostenia este plata pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Miluind pe cineva ne miluim pe noi înşine!
Când facem milostenie, așa să ne uităm în ochii celui sărman: ca la un frate ce ne ajută, prin necazul ce și-l poartă cu răbdare și smerenie, să facem și noi o faptă bună cu care Dumnezeu să ne mântuiască, o faptă cu care să dobândim Împărăția Cerurilor.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.
Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.
Când am auzit, dar și când am citit despre Blaise Pascal (1623-1662), dar mai ales când Arhidiaconul Profesor Ioan Ivan, Directorul Seminarului Teologic din împărația Mănăstirii Neamț, a pus pe un meșter tâmplar de a construit tăblițe sprijinite pe niște piciorușe înfipte în solul grădinii și prin calea aleilor, pentru a fi văzute de noi, tinerii elevi, cu mintea nevinovată, atunci, mai mult, văzând citate și din filosofia și Înțelepciunea sfântului savant, l-am iubit pentru totdeauna.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar