news        mail   location

 
 

În a treia zi de Crăciun, credincioșii parohiei Cărpeniș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie  oficiată  cu ocazia hramului de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

La acest eveniment deosebit din viața parohiei, Ierarhul Argeșean a ținut un cuvânt de învățătură, amintind de respectul pe care îl poartă credincioșilor din parohia Cărpeniș care în anul 1962 au avut o contribuție însemnată la zidirea bisericii din satul transilvănean Tioltur.

Biserica din parohia Cărpeniş poartă hramurile: Sfântul Arhidiacon Ştefan, Sfânta Sofia şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, fiind unul dintre cele mai frumoase locaşuri de rugăciune construite pe valea râului Topolog.

Construcţia bisericii a început în anul 1935, prin contribuţia directă  a celebrei familii Minovici, și a fost terminată în anul 1941.    

Din anul 1987 în parohia Cărpeniş a fost instalat părintele Ion Sescioreanu, care a coordonat până în prezent toate lucrările de restaurare. În cuvântul rostit, acesta a adresat mulțumiri credincioșilor pe care îi păstorește de 34 de ani.

Chiriarhul Eparhiei a oferit astăzi distincția eparhială  ,,Crucea Basarabă”, părintelui Rafael Vintilă, preot slujitor la paraclisul Universității Pitești, pentru activitățile pastoral misionare desfășurate  în cadrul Eparhiei.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar