news        mail   location

 
 

Credincioșii parohiei Zăvoi din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare.



 

Aceștia au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în curtea bisericii de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Sfințită în anul 2016, biserica de lemn cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sf. Mina, Victor și Vichentie, a fost construită ca o necesitate pentru credincioșii aflați în zona fostei colonii muncitorești a orașului Pitești.

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de lucrarea tainică a lui Dumnezeu pentru îndreptarea omenirii, precum și de fenomenul globalizării.

Tot astăzi a fost sfințit noul Așezământ Social Filantropic,, Sf. Ierarh Nicolae” care a fost construit prin contribuția familiei Bădoi Ionuț și Ionela. Pentru a răsplăti eforturile depuse de cei doi ctitori, Ierarhul Argeșean a oferit acestora distincțiile eparhiale ,, Sfântul Neagoe Basarab” și ,, Sfânta Muceniță Filoteia”. De asemenea, părintele paroh Manea Iulian Cosmin care a supravegheat și coordonat lucrările efectuate, a primit astăzi distincția eparhială ,, Crucea Basarabă”.

Parohia Zăvoi a fost înființată în anul 2010, construindu-se la început un paraclis în fosta cantină Hidroconstrucția SRL, cedată prin contract de comodat.

În anul 2013, Parohia Zăvoi primește prin act de donație de la SC. HIDROCONSTRUCȚIA SRL, suprafața de teren de 335 mp, pentru construcția noii biserici din lemn.

Lucrările s-au derulat între anii 2014-2016, o contribuție deosebită având Secretariatul De Stat pentru Culte, Primăria Pitești, SC. HIDROCONSTRUCȚIA SRL, Marcel Mogoș, Axinte Elena și Zavate Ion.

 

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar