news        mail   location

 
 

În această duminică ce a venit cu îndemnul de a ne arăta recunoștința celor care ne fac bine, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Curtea de Argeș.



 

Ierarhul Argeșean a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în noua Catedrală Arhiepiscopală, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a vorbit despre legătura  care există între credință și încrederea pe care trebuie să o avem în oamenii de știință din domeniul medical.

Părintele arhimandrit Caliopie Ichim, consilier responsabil de Sectorul  Economic și Construcții, a vorbit despre lucrările de pictură care continuă în interiorul Catedralei, în această săptămână  fiind montate schele în zona turlei centrale.

Noua catedrală din municipiul Curtea de Argeș cu hramurile Sf. Mc. Filoteia și Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil,  are rol de necropolă regală şi arhiepiscopală fiind rezultatul parteneriatului încheiat în data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar