news        mail   location

 
 

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor veniți să participe la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Sfânta Treime Ionești.


Construită în satul Redea din comuna Buzoiești, noua mănăstire  este așezată în sudul județului Argeș,  la 7 km față de orașul Costești.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor pentru dragostea pe care o au față de biserică și a evidențiat eforturile depuse până în prezent la ridicarea noului așezământ monahal.

Evenimentul a fost deosebit pentru cei prezenți datorită faptului că astăzi s-a făcut instalarea unui nou stareț în persoana părintelului protosinghel Ioachim Zlotar.

Potrivit documentelor în aceste locuri a existat în anul 1785 mănăstirea de călugări Butoiul, de pe valea Plescării, aparținând moșiei Butoianca. Această așezare monahală exista și în vremea domnitorului Mihai Viteazul . Un căpitan al acestuia pe nume Radu primește danie această moșie din partea domniței Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul .

 În prezent, la inițiativa Chiriarhului Eparhiei, viața monahală este reînviată în noua mănăstire. Lucrările au fost începute de preoții Corneliu Popescu și Stoica Nicolae. Din anul 2011 la acest așezământ monahal este adus  părintele ieromonah Ioachim Zlotar, venit de la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. Toate lucrările executate până în prezent au fost realizate cu sprijin financiar  oferit de la Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul județean Argeș și primăria comunei Buzoiești. 

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar