news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească.



 

Au participat 17 candidați, absolvenți de studii teologice, care doresc să ocupe prin concurs un post clerical în cadrul Eparhiei și îndeplinesc condițiile canonice statutare și regulamentare bisericești.

Examenul s-a desfășurat în Sala Arhiepiscopală ,,Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina” din incinta Protoieriei Pitești.  Comisia  formată din profesori universitari de la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, precum și din clerici din cadrul Centrului Eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Examenul a constat în susținerea unei probe scrise, urmată de o evaluare orală. Au  fost verificate cunoștințele de dogmatică, morală, catehetică, omiletică, muzică bisericească, drept canonic, liturgică și administrație parohială ale candidaților.

Referindu-se organizarea acestui examen, Ierarhul Argeșean a evidențiat buna pregătire a celor care s-au înscris, precum și importanța continuarii pregătirii teologice pentru viitorii candidați la preoție.

Conform metodologiei cei promovați vor avea posibilitatea să candideze pentru un post clerical vacant din cadrul Eparhiei Argeșului și Muscelului.

           

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar