Voi face un popas de inimă şi împreună vom vedea ce a însemnat şi ce va însemna, pentru totdeauna: iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii!

Din nou, văzând scrierile de aur ale Sfântului nostru dobrogean, Ioan Casian, aflăm, scriind despre iubirea lui Dumnezeu: „Când medităm apoi la negrăita Sa înţelepciune, la iubirea de oameni şi la nepătrunsa Lui îndelungă răbdare, care rabdă greşelile cele fără de număr ale oamenilor, ne vine să-L preamărim  din tot sufletul.

Şi când cugetăm la dragostea Sa nemărginită, faţă de noi, că deşi noi n-am făcut nici un bine, a primit să se facă om!, Dumnezeu fiind, ca să ne mântuiască din rătăcire, ne ridicăm spre dorirea Lui. În sfârşit, când socotim că El a biruit în noi pe potrivnicul nostru, diavolul, şi ne dăruieşte viaţă veşnică numai pentru hotărârea şi înclinarea noastră spre bine, inima ne îndeamnă să I ne închinăm!” (Filocalia I, p. 139-140).

În negura veacurilor, când totul părea să se prăbuşească, a fost voia lui Dumnezeu ca să trimită Lumină mare, care să străfulgere genunea de păcat şi suferinţă! Lumina lumii, Iisus Hristos Domnul, avea să zguduie porţile întunecate ale păcatului  care ţineau omenirea întru jalnică pedeapsă. Am putea şi noi să preamărim în Imn de slavă pe Dumnezeu, precum a făcut şi Petru Damaschinul, care zice: „Ce vom da în schimb Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Pentru noi Dumnezeu a venit între oameni! Pentru firea cea stricată Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi. La cei nemulţumitori a venit Făcătorul de bine; la cei robiţi, Slobozitorul; la cei ce şedeau întru întuneric Soarele Dreptăţii; pe Cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către El vom striga: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru.” (Filocalia V, p. 86).

Într-o mare delicateţe, dumnezeiescul Simion Noul Teolog, ne vădeşte gândirea lui atunci când zice: „Dar Dumnezeu pururea voieşte să-Şi descopere şi să ne arate iubirea Sa faţă de noi, ca şi noi, înţelegând şi respectând marea Sa bunătate, să voim să-L iubim pe El!” (Filocalia VI, p. 142).

Măritul Apostol Pavel le scria filipenilor, acum două mii de ani, dar scrisul său sfânt este pentru totdeauna lăsat omenirii fiind pururea actual, făcându-ne poftirea pentru a lua aminte la viaţa noastră de zi cu zi şi a ne conforma viaţa gândirii sfinte, precum citim: „Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare … Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om. S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi ale celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul!” (Filipeni 2, 2, 5-11).

Rămâne pentru noi o mare mângâiere, acum şi de-a pururi, ştiind că Iisus Hristos este Domnul Dumnezeu, venit aici pe pământ pentru a ne da, pentru totdeauna, asigurarea că nu suntem singuri şi nu mai suntem în primejdia de a orbecăi întru neştiinţă şi întru nevederea lui Dumnezeu. Iisus Hristos dezleagă „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, prin Întruparea Sa în Om, ca şi noi, afară de păcat. El, Iisus, se face asemenea nouă, pentru a vieţui ca noi, în greul zilei! El, Omul durerilor, a venit nu numai să se facă asemenea nouă, ci cu mult mai mult, să se dea preţ de răscumpărare pentru noi din robia neştiinţei şi a păcatelor.

Aşadar: „Dumnezeu ne-a strămutat în Împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor; acesta este chipul lui Dumnezeu, celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura!” (Coloseni 1, 13-15).

Avem de două mii de ani, aici cu noi, Icoana, sau Chipul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos, pe care milioane şi miliarde de oameni L-au văzut în mii şi milioane de icoane. Dar nu numai în icoane a fost văzut ci şi în toate Altarele Bisericii, sub forma Euharistică, adică Trupul şi Sângele Lui cu care ne împărtăşim de atâta vreme!

De câte ori ne aşezăm la rugăciune, Iisus Domnul este alături de noi! De câte ori citim Sfânta Scriptură, citim scrisoarea de iubire trimisă de Dumnezeu nouă, tuturor! De câte ori ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, nu numai că-L vedem în chipul potrivit puterii noastre de percepţie, ci mai mult ca orice pe lumea aceasta, El, Iisus Domnul, îşi face din fiinţa noastră tronul Său împărătesc!

Şi aşa cum bine citim în Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a omenirii, Dumnezeu a orânduit totul pentru a ne asigura mântuirea şi bucuria veşnică! Iată textul: „Căci în El, în Iisus, a binevoit Dumnezeu să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. Dar pe voi, care oarecând eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea voastră către lucrurile rele, de acum v-a împăcat!” (Coloseni 1, 19-21).

Într-o lume plină de contradicţii şi curente filosofice, marele Apostol Pavel înota vitejeşte şi sfătuia puternic şi îndemna fără oboseală pe contemporanii săi, zicând: „Pe El (pe Iisus) noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit, în Hristos Iisus! Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere!” (Coloseni 1, 28-29).

Aşa mărturiseşte şi îndeamnă, cu putere, Sfântul Apostol Pavel, peste veacurile întunecate de necredinţă, păcat şi urâciune! Împotriva întregului puhoi de ruşine şi dezmăţ, el ridică Icoana, Chipul lui Iisus Hristos, pentru a salva lumea de la prăbuşire.

Va înţelege, în cele din urmă şi această omenire bezmetică, închinătoare la toate patimile: „Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi a celor pământeşti şi a celor dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domneşte Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu – Tatăl!” (Filipeni 1, 9-10).

Calinic Argeșeanul