Din fericire, Biserica Ortodoxă Română a avut un mare noroc, adică, o adevărată binecuvântare de a fi fost păstorită de Patriarhi geniali: Miron, Nicodim, Justinian, Iustin, Teoctist, și acum de al șaselea Patriarh, în persoana Preafericitului Părinte Daniel.
Când ne amintim de Patriarhul Miron Cristea, primul din cei șase, ne amintim și de al patrulea Patriarh, în persoana savantului Iustin Moisescu, recomandat de a merge la studii la Universitatea din Atena. Mă opresc aici cu datele biografice. Cine dorește să știe cu de-amănuntul poate vizualiza pe basilica.ro, și se va bucura deplin.
Ceea ce doresc să amintesc este să-mi fac datoria de a spune câteva cuvinte, personal primind pe vremea patriarhatului său (1977-1986), ascultarea de stareț la Sinaia (1977-1981), stareț la Cernica (1981-1985) și arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului (1985-1990).
Așadar, toate ascultările importante din viața mea au fost primite din bunăvoința acestui celebru Patriarh.
Timp de 9 ani (1977-1986), până a trecut la cele veșnice, am avut doar trei audiențe, câte una la trei ani, necerând eu acest lucru, niciodată.
Cânt eram chemat era o zi rară. Mă prezentam cu inventarul integral al mănăstirii, actele justificative, poze cu lucrările săvârșite și cu...cererea de demisie!
Eram pregătit să dau seama de toate și pregătit de drum. Nu admitea nicio greșeală, de niciun fel, iar personal, nu doream să mă justific, nici să miorlăi, cerând iertare.
Era acest falnic Patriarh Iustin Moisescu, de o statură impresionantă. Ținuta era impecabilă și din stofe alese, adică nimic artificial, totul din lână și bumbac. Desconsidera artificiile din ținută, dar și din caracter. Era greu să-ți susții examenele în fața acestui cunoscător de oameni și caractere, iar dacă te fățăreai, erai gata, picat la observațiile sale precise și pătrunzătoare. Nu aveai nicio șansă!
Asta am observat, de la început, dar toate acestea nu m-au schimbat și nu am tremurat niciodată în fața acestui mare Patriarh, mare scriitor, mare gospodar, tot pe atât de mare diplomat, cât și un aspru și hotărât lider în lumea ortodoxă de atunci, în lumea confesională și religioasă a lumii, timp de trei decenii, ca ierarh învățat, luminat și cunoscător al problemelor vitale din sânul Bisericii și al Religiilor lumii, după cum se și cunoaște.
M-am bucurat să-l văd și să-l aud, atât la ședințele Sfântului Sinod, cât și în audiențe particulare, scurte, precise și la obiect, iar când te sfătuia, era mai mult ca un înțelept duhovnic și de o bunătate angelică. Am fost fericit că m-a îngăduit și m-a pus în ascultări evidente, un Patriarh ca nimeni altul, iar atunci când îmi spunea: măi, băiete!, mă consideram din locul și casa din Cândeștii Muscelului, de unde a răsărit, ca un ghiocel, în 5 martie 1910.
Pe lângă toate cele văzute la acest distins Patriarh, am rămas marcat, nu doar atât de metoda predării disciplinelor biblice, de scrisul său cu străluciri de diamant, ci și de linia permanentă proaspătă și dreaptă a propovăduirii păcii sociale și confesionale, atât în România, cât și în lumea internațională.
La toate congresele de pe mapamond, unde timp de 30 de ani a fost responsabil cu viața Externă a Bisericii Ortodoxe Române, nicio intervenție a sa și niciun Comunicat Comun, nu se exprima fără să aibă ca miez, pacea sfântă între popoare.
Citind și văzând aceasta m-am întrebat, de ce oare, repeta, aproape obsesiv, chemarea la pace a popoarelor? Mai târzior, am înțeles! Era unul din orfanii Primului Război Mondial, când tatăl său, Ioan Moisescu, învățătorul, a murit pe câmpul de luptă, iar mama, o musceleancă vârtoasă și virtuoasă, a trebuit să-i crească de una singură.
Înțeleptul Patriarh Miron a făcut un Seminar la Câmpulung Muscel, la Mănăstirea Negru Vodă, pentru orfanii de război și apoi a îngrijit personal, oferind burse anuale pentru studierea la Atena. Am citit scrisorile superbe, ale tânărului teolog Iustin Moisescu, adresate Patriarhului Miron (din arhivele Sfântului Sinod).
Am citit aproape întreaga activitate cărturărească, savantă, a celui care n-a glumit cu cartea.
Așa m-am gândit să strângem și să publicăm Opera Integrală a Patriarhului Iustin Moisescu, reușind ca să se tipărească, până acum, opt volume, de Editura Episcopiei Argeșului și Muscelului și Anastasia.
Așa am crezut că pot, oarecum, să-mi arăt recunoștința și admirația iubitoare, pentru acest Patriarh, care de la sine putere, a depus efort ca să mă bucur în lucrarea gospodărească și duhovnicească, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, unde a văzut lumina zilei de primăvară, acum, 112 ani!
Pomenește Doamne Dumnezeule, întru lumina Învierii Tale, pe Arhiereul Iustin, Patriarhul Bisericii Tale din România!
Calinic Argeșeanul
