Aş crede că Cioran, spre exemplu, la o expoziţie de pictură, nu s-ar uita cu ochi buni la tablourile în culori prea luminoase și cu uşoare umbre. Sunt sigur că i-ar plăcea picturile întunecate cu uşoare lumini pentru a nu se crede că este o pânză pe întuneric.
Gândurile acestea mi-au venit când Cioran, obosit de nopţile albe şi tremurânde, ne dă mărturie: „Nu-mi văd decât umbra în Dumnezeu, cu cât mă apropii de El, ea se interpune între noi şi fug de Dumnezeu din propria mea frică”.
Trebuia să-şi „picteze” chipul oţetos ş-apoi să se odihnească în „umbra lui Dumnezeu!”
De Dumnezeu nu avem unde fugi!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
