Citind despre cele șapte caracteristici ale scrisului de mână consemnăm:

1.Mărimea literelor;

2.Forma literelor;

3.Înclinarea literelor;

4.Direcția scrisului de mână

5.Presiunea scrisului (starea emotivă)

6.Viteza cu care se scrie;

7.Forma liniei de bază a literelor.

Analiza scrisului de mână, adică, studierea pentru a afla caracterul celui care scrie, prin aranjarea atentă în pagină, se numește grafologie. Scrisul și testul de personalitate este gândit de pe vremea filosofului Aristotel (384-322 î. Hr.) și se crede că ar fi 5000 (cinci mii) de tipuri de personalitate. Spre exemplu, cine scrie cu litere mari, înalte și drepte, arată un caracter mândru, care se avântă pe vertical. Adică se mai stă și ascuns după scrisul înalt, ca după un gard, pentru a nu se vedea că te bântuie mândria, bat-o vina!

Cei care scriu rândurile drept, de le poți sublinia, înseamnă că sunt oameni echilibrați mintal, asigurați. Cel care are o semnătură, de parcă fugi cu pliciul după muște, arată că-i place tenisul de masă și că e bine să păstrezi distanța pentru a nu primi pliciul în frunte, dacă se așează musca neastâmpărată.

Dacă ne uităm la semnătura lui Nicolae Olahus, vom vedea o semnătură aproape desenată, egală și cu literele așezate în rând drept, spre deosebire de semnătura Împăratului Wilhelm al II-lea, care atunci când a vizitat Argeșul (1917) a lăsat în Cartea de Aur a mânăstirii, o semnătură, cu caracterul de puști puse la rastel. Semnătura omului, stilul omului, caracterul omului. Oricum, să semnăm lizibil (citibil), ca să se înțeleagă cine este cel ce se identifică după scrisul său!

Când dorim să ne bucurăm, trebuie să știm, că cea mai veche scriere de pe mapamond s-a descoperit la Tărtăria (o localitate așezată într-un triunghi:Alba Iulia, Sarmisegetuza și Orăștie, aproape de Capitala Daciei) unde se lucrau cele mai valoroase obiecte de aur (brățări, cercei, coroane, inele, broșe, sarcofage împodobite cu flori și figure geometrice).

Vechimea scrierii se prezumă a fi înainte de scrierea feniciană, sumeriană și egipteană, cam de aproape 7000 de ani. Aici vorbim de descoperirea a câtorva tăblițe de lut pictate (pictograme), cu semne așezate pe pereți (mormintele faraonilor din Valea Regilor, din Egipt) cum ar fi și celebrele peșteri din Altamira.

Dar semne, spun specialiștii, se păstrează (protoscrierea) într-o ,,scriere” africană pe coji de ouă de strut, tocmai de o vechime de 58.000 de ani. Cred că s-au deviat aparatele de măsurat!

Ce spune scrisul de mână despre noi? Dacă scriem! Dacă nu mai scriem cu mâna, nu au ce face, unii, care se ocupă cu știința grafologiei!

Să ne bucurăm că mintea omului a fost mereu inventivă. Ce s-a folosit pentru scriere? Trestia la egipteni! Apoi pana de gâscă, mai ales (care se ascuțea mereu!). În Cartea Iov se menționează ,,un condei de fier și de plumb” (Iov 19,24). Lucrurile au evoluat și s-a ajuns la stilou (un fel de toc cu rezervor purtător cu cerneală).

Cum românul este inventiv, la 25 mai 1827, Petrache Poenaru, un oltean isteț a brevetat la Viena și apoi la Paris, pentru prima oară în lume un toc rezervor, numit stilou (,,stylo” din franceză), sub numirea: ,,Condeiul portăreț fără sfârșit alimentându-se însuși cu cerneală”. Acest genial inventator, din sânul românilor, era un om curajos pe lângă genialitatea minții. El era prezent în viața invențiilor. El a fost primul român care a călătorit cu trenul în 1830, pe prima cale ferată, ce lega orașele Liverpool de Manchester. Era călător cu stiloul inventat, cu care, pe cât putea își scria însemnările zilnice, un fel de jurnal, de care să aibă toți românii!

Auzim, uneori, cuvinte dulci despre cei care scriu cu succes: condeiaș, condeier, adică:

-,,mânuitor de condei”, cum s-ar traduce, scriitor talentat!

-,,ca din condei”, frumos scris, ordonat, citibil;

-,,a trage din condei”, a încărca la calcul, ca economul ,,netrebnic” din evanghelie

-,,dintr-un condei”, sau ,,dintr-o trăsătură de condei”, adică, dintr-odată;

-,,a avea condei”, a scrie ușor și bine, a avea talent la scris;

-,,a o aduce din condei” – a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură, o întorsătură pricepută a frazei.

Nu știm, spre exemplu, care este numărul celor care scriu cu mâna, cu pana, cu condeiul, cu stiloul, pixul, și care este, ca procentaj, numărul celor care scriu la aparate modern, intrând într-o „epocă digitală”, adică ,,lipăiala” pe taste.

S-ar părea că va trebui să ne luăm rămas bun de la Petrache Poenaru, și reamintim pentru noi românii și pentru toți care iubesc scrisul de mâna, că ,,Brevetul 3208 din 25 mai 1827 purta numirea: ,, La plume portable sans fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre”, tradus în românește ,,pană portabilă care nu se termină, care se alimentează singură, cu cerneală”!

Mai târziu, Parker a preluat ideea inventatorului român, deci pomană științifică, așa ca pe la români! Va trebui să ne luăm rămas bun de la scrisul egiptenilor antici, care au început scrierea pe papyrus cu niște stilouri din trestie.

O, dar vom spune adio și penelor de gâscă, pene ce au fost utilizate ca instrumente de scris, înainte de sec. XIX. Apoi, ne vom aduce aminte de tocurile de bronz (Iov 19,24) care au avut o folosință foarte veche. În ruinele de la Pompei s-a găsit un astfel de condei de metal pentru a se arăta cu ce se scria în anul 79, era noastră.

Căutând prin Arhivele românești și ale altor popoare, ca și Nicolae Iorga, mai ales, vom avea bucuria de a privi cele mai frumoase manuscrise din lume, miniaturi celebre, genială bogăție a artiștilor lumii. Aproape toate popoarele au scris mai de mult sau mai în apropiere, nu doar pe papirus, pe piele, pergament și alte textile, pe ziduri și pe lemn, sculpturi cu înscrisuri celebre, fără să uităm pictogramele.

Până la apariția tiparului, descoperit de Gutenberg, artiștii popoarelor nu au stat în lenevie, ci au scris, au brodat, iar cusăturile popoarelor lumii stau drept mărturie  a geniului artistic.

Cine n-a văzut tapițerii occidentale, lucrate cu mâna în ani de zile? Vreți să vedeți și la noi, la români? Evangheliarele, manuscrise de Sfântul Nicodim de la Tismana, și alți celebri miniaturiști și copiștii de geniu care lucrau în filigran împodobit cu argint și aur și pietre scumpe, sunt de o rară frumusețe.

Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei și Sucevei, ne-a lăsat de 400 de ani, manuscrise și miniaturi unice în lume! Se pot vedea în muzeul Mânăstirii Dragomirna!

Ce vom spune despre Școala de broderie românească, temeluită de Regina Elisabeta (Carmen Sylva), școală condusă de artista Ana Roth? Și azi vedem broderiile rămase, cusute manual în zeci de ani! La Mânăstirea Argeșului există un epitaf la care s-a  lucrat 10 ani de zile (este expus la muzeul Arhiepiscopiei).

Așadar, și în România se scria în chip minunat și de la începutul scrisului în Istoria omenirii! Și acum putem trage un arc în timp, de la înscrisurile de la Tărtăria, pictograme pe fragmentele găsite în anul 1961, și broderiile cu tocul de aur, scrise pe mătăsuri străbune?

Nu mai lungim povestea de minune (cu alt prilej, mai mult!) și spunem, adică subliniem ce au spus alții, că: ,,Stiloul este primul instrument de scris, care se bucură de o istorie de peste 5000 de ani. De ce scrisul de mână? Scrisul de mână îmbogățește creativatea și are o influență asupra creierului, care te ajută să înveți mai bine, cu tot potențialul (când nu scrii cu mâna doar jumătate de creier activează); să ne concentrăm atenția; să ne dezvoltăm limbajul și gândirea analitică.

Stiloul mânuit, a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel  la crearea unui obiect folosit de miliarde de oameni.

Am scris întotdeauna cu mâna!

Sper, ca trecerea în frumusețea lumii nevăzute, să mă găsească scriind cu mâna, la cartea ,,Toată vremea-și are vreme”!

Vă îndemn: scrieți cu mâna Jurnalul vieții! Scrieți în fiecare zi! Latinul dixit: ,,Sine dies, sine linea!” ,,Nici o zi fără o linie!”, adică, cel puțin un cuvânt, sau câteva: Doamne Dumnezeule, te iubesc! Maica Domnului, te iubesc! Soție dragă și pruncii tatii, vă iubesc! Tuturor, vă mulțumesc!

Calinic Argeșeanul