news        mail   location

 
 

„Binecuvântarea Domnului este plata celui credincios şi într-un ceas, degrabă, răsare binecuvântarea Lui.”

Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 11, 24

Cu binecuvântarea şi ajutorul Bunului Dumnezeu, cu purtarea de grijă şi sub îndrumarea directă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, în anul mântuirii 2013, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului au continuat activităţile cultural-misionare menite să propovăduiască învăţătura creştin-ortodoxă, să explice Sfintele Taine şi Ierurgii, să facă cunoscută istoria Bisericii universale şi a neamului românesc dreptmăritor, mănăstirile, bisericile şi schiturile din Eparhie etc. 

Astfel, în anul 2013, au fost tipărite următoarele cărţi:

Carte de teologie biblică, sistematică, istorică, liturgică:

  1. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena cei întocmai cu Apostolii, coordonator Arhiepiscopul Calinic

Carte având conţinut pastoral:

  1. Toată vremea-şi are vreme, vol. I, autor Arhiepiscopul Calinic
  2. Toată vremea-şi are vreme, vol. II, autor Arhiepiscopul Calinic
  3. Toată vremea-şi are vreme, vol. III, autor Arhiepiscopul Calinic
  4. Mersul printre stele, autor Arhiepiscopul Calinic
  5. Trilogie Mioriţa, Legenda Meşterului Manole, Luceafărul, coordonator Arhiepiscopul Calinic, în română, engleză şi franceză.
  6. Ghidul preotului paroh, al stareţilor şi stareţelor privind construcţiile, intervenţiile asupra bisericii, monumentele istorice, clasarea patrimoniului mobil, pictura bisericească şi conducerea contabilităţii la parohii şi mănăstiri; Privind intervenţii asupra bisericii şi clasarea patrimoniului mobil. Pictura bisericească; Privind sistemul de contabilitate în partidă simplă, registrele şi documentele contabile, legal reglementate, construcţiile bisericeşti, coordonator Arhiepiscopul Calinic

Carte având conţinut social:

  1. Dintr-ale lumii, autor Arhiepiscopul Calinic
  2. În ceas târziu, autor Mariana Vodă – Pintrijel
  3. Interviuri, autor Arhiepiscopul Calinic (luată descrierea CIP în decembrie 2013. S-a tipărit în ianuarie 2014)

Carte de educaţie religioasă:

  1. Veşnicia de zi cu zi, autor Arhiepiscopul Calinic

Albume istorice / Monografii

  1. Comorile Argeşului, coordonator Arhiepiscopul Calinic
  2. Istorie şi taină la Mânăstirea Aninoasa, autor Protosinghel Clement Păunescu

Carte de rugăciune:

1. Carte de rugăciune, coordonator Arhiepiscopul Calinic

Buletin oficial eparhial

  1. Păstorul Ortodox

Revistă teologică eparhială

  1. Lumină Lină

Ziare, periodice, publicaţii, foi

  1. Argeşul Ortodox

În Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ Dumitru Stăniloae în Patriarhia Română”, după cum a fost decretat de Patriarhia Română, principalele activităţi desfăşurate în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului au fost:

  1. Simpozion „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, desfăşurat la 30 ianuarie 2013, la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeş.
  2. Masa rotundă cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, desfăşurată la Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoteia”, Universitatea Piteşti, la 16 mai 2013.
  3. Conferinţa „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, organizată în ajunul sărbătoririi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe 19 mai 2013, în Amfiteatrul Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti. Invitat Părintele Profesor dr. Constantin Necula.
  4. Simpozion „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, desfăşurat la 21 mai 2013, la Seminarul Teologic „Justin Patriarhul” din Câmpulung Muscel.
  5. Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a fost sărbătorită cu multă grijă în toate mănăstirile, schiturile şi bisericile unde s-au organizat diferite manifestări cultural-misionare şi artistice. În Municipiul Piteşti, reşedinţa Judeţului Argeş, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care sunt patronii spirituali, au fost sărbătoriţi cu slujbă de Te Deum şi rugăciuni în Piaţa Primăriei, precum şi cu manifestări cultural-artistice.
  6. Conform hotărârii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 29 octombrie 2012 (temei nr. 12.019/2012), Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a realizat şi a trimis istoricele bisericilor care au hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi imaginile necesare pentru realizarea Albumului monografic cu bisericile ocrotite de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi istoricul Catedralei Arhiepiscopale însoţit de imaginile necesare pentru volumul Album monografic cu toate Catedralele Eparhiale din România, lucrări care se realizează de Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre.
  7. Referatele prezentate la Conferinţa preoţească de primăvară cu titlul „Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase” au fost sintetizate şi publicate în volumul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena cei întocmai cu Apostolii”, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 2013.
  8. Au fost publicate în presa religioasă dar şi în presa laică articole şi studii dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Părintelui Dumitru Stăniloae.
  9. Au fost realizate şi difuzate la posturile locale de televiziune şi de radio emisiuni având în centru persoanele şi evenimentele marcante legate de Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi de Părintele Dumitru Stăniloae.
  10. Manifestări artistice dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au avut loc în mai multe şcoli din Arhiepiscopie. S-a remarcat manifestarea „Icoana din Sufletul Copilului”, organizată de Şcoala Gimnazială „Dumitru Udrescu” din Săpata, Argeş, în cadrul căreia au fost expuse peste 150 lucrări de pictură pe sticlă. Premiul I a fost acordată icoanei Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pictor Andreea-Gabriela Voiculescu.
  11. Potrivit punctului VII din programul-cadru naţional bisericesc, au fost organizate pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Jerusalim, Niş şi la alte biserici ortodoxe importante din împrejurimi. Pelerinaj dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a fost organizat în perioada 05-09 martie 2013, în Serbia, punctul central fiind oraşul Niş, locul de naştere al Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Alt pelerinaj care a avut în centru ctitoriile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a fost organizat în perioada 02-08 iunie 2013, în Ţara Sfântă, fiind vizitate: Biserica Naşterii Domnului din Betleem, ruinele, catacombele şi Biserica de la Câmpul Păstorilor din Betleem, locul unde a fost descoperită Sfânta Cruce la Ierusalim, etc. Alt pelerinaj a fost organizat în luna august 2013 la Milano, locul din care a fost emis, de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în anul 313, edictul de toleranţă religioasă pentru creştini.
  12. Conferinţa preoţească de toamnă a avut tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii”.

Arhiepiscopia a organizat ample manifestări cultural-artistice dedicate poetului naţional Mihai Eminescu, în toată Arhiepiscopia. La Piteşti, duminică 13 ianuarie 2013, la teatrul Alexandru Davila, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a moderat Manifestările culturale dedicate „sfântului ghersului românesc”, în cadrul cărora s-a prezentat albumul de cântece „Omagiu. Mihai Eminescu”, au fost interpretate poezii eminesciene de maestrul Eusebiu Ştefănescu, actor la teatrul naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, de actriţa Manuela Golescu şi au fost interpretate versuri, în stil bisericesc, psaltic şi coral de grupul „Brevis Cvartet”.

Procesiune cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost organizate la Câmpulung Muscel, la Mizil şi în Curtea de Argeş de la Paraclis la Biserica Domnească (25 septembrie 2013). Arhiepiscopia a organizat, în cursul anului 2013, Crosul bucuriei. La faza finală desfăşurată joi, 31 octombrie 2013 la Curtea de Argeş, au participat 102 copii din clasele V-VIII, câştigători ai fazelor locale desfăşurate în cele şase protoierii.

Arhiepiscopia a fost parteneră la tradiţionalele manifestări culturale: Festivalul Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, organizat cu Academia Internaţională Orient-Occident la Sala Manole. S-a implicat şi în realizarea altor festivaluri şi manifestări cultural-religioase, prilejuite de marea sărbătoare a Învierii şi a Naşterii Domnului, precum Festivalul obiceiurilor tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou „Florile Dalbe”, Concertul de Crăciun la care a fost invitat Furdui Iancu etc.

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, împreună cu alte instituţii de cultură, a organizat Festivalul Filmului cu Tematică Religioasă „Lumină din Lumină”, ediţia a XX-a şi Expoziţia-Concurs Naţională de Icoane „Rugămu-ne Ţie!”, ediţia a XV-a, care s-au desfăşurat în perioada la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeş.

Site-ul Episcopiei Argeşului şi Muscelului www.eparhiaargesului.ro a fost îmbunătăţit. Editorialele, materialele de actualitate, comunicatele de presă de la Patriarhia Română, activitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a Centrului Eparhial, a Protoieriilor, Mănăstirilor, vizitele importante şi materiale teologice sunt actualizare săptămânal.

Ştirile, reportajele şi filmările la evenimentele importante din viaţa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului sunt făcute, cu binecuvântarea Ierarhului nostru, în cadrul studioului arhiepiscopal de televiziune de Părintele Ciprian Necula şi cameramanul Gheorghe Cristi.

Mulţumesc Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfinţiei Voastre pentru îndrumarea şi truda de zi cu zi, Părinţilor Consilieri, membrilor Adunării Eparhiale şi slujitorilor din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului pentru sprijinul acordat în realizarea activităţilor cultural-misionar-editoriale.

Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar