news        mail   location

 
 

În perioada 5-6 octombrie 2020 s-au desfășurat lucrările Adunării ­Generale a Federaţiei Filantropia și întâlnirea consilierilor sociali din eparhii.



 

Pe ordinea de zi a acestei întruniri se află prezentarea raportului de activitate a organizaţiei din ultimul an, discutarea măsurilor necesare pentru implementarea unor noi proiecte şi continuarea celor în derulare.

A avut loc și întâlnirea consilierilor eparhiali coordonatori ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române, în cadrul căreia au fost discutate următoarele subiecte: prezentarea activităţii desfăşurate în cadrul eparhiilor de la sfârşitul lunii noiembrie 2019 până în prezent; prezentarea implementării programului social-filantropic „Masa bucuriei”; situaţia cursurilor de formare profesională pentru angajaţii din cadrul eparhiilor; situaţia preoţilor din unităţile bugetare; dificultăţile întâmpinate în derularea activităţilor social-filantropice; posibilitatea înfiinţării unor servicii sociale destinate femeilor aflate în criză de sarcină; prezentarea implicării eparhiilor în campanii de donare de sânge; alte oportunităţi de colaborare.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar