În ziua de 19.05.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Căteasca, Teiu Vale, Teiu Deal, Siliștea III, Gruiu și Baloteasca, au dăruit alimente pentru familiile care se confruntă cu greutăți și suferințe.

Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.

În viața noastră de toate zilele, trebuie să avem către noi înşine inimă de judecător, către aproapele inimă de mamă, iar către Dumnezeu inimă de fiu. Pe Dumnezeu suntem datori să-l iubim din toată inima noastră, din toată puterea şi virtutea, fiind gata să ne dăm viaţa pentru El, aşa cum au făcut sfinţii mucenici, ierarhii și cuvioşii, care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos şi pentru Evanghelie.

Tinerii constituie viitorul oricărei societăți și de formarea și implicarea lor depind rezultatele generațiilor ulterioare. De aceea, ce semănăm astăzi în sufletul și cugetul tinerilor reprezintă și ceea ce vor culege copiii acestora peste câteva decenii.

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogați, ci și pentru cei care au puțin, ba chiar și pentru cei care abia reușesc să-și câștige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie.

Regina Maria (1914-1927) a spus printre altele că: ”În vreme de necaz am învățat să mă rog.” Acest citat l-am văzut scris prin anul 1964 pe tăblia unei străni în paraclisul din cetatea mănăstirii, din Secul Neamțului.

Printre altele, Cioran ne-a povestit și despre aroganța rugăciunii. El gândea, poate, cum n-a gândit nimeni. Și aș putea spune, că mai mult decât gândirea pe care a avut-o, a îndrăznit, nepermis de mult, așternând și pe hârtie ceea ce s-a frământat în creierul lui, plin de uriașe contradicții.

După cum se știe, Sfântul Serafim de Sarov, contemporan cu Sfântul Calinic, Grigore Dascălul și Nicodim Aghioritul, pentru a nu aminti decât pe cei mai importanți sfinți – dacă putem spune așa – din prima parte a veacului al XIX-lea, din Ucraina, România și Grecia, au fost cunoscuți din experiența și scrisul lor.

Dacă istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine.

Uneori ești îndrituit să recunoști că Cioran a avut o mare cuprindere în scrisul, dar mai ales în cititul său. El a avut mai mult decât o bucurie a cititului. Cred că, a spune că a avut bucuria devoratului întru ale citirii, te apropii, cât de cât de adevăr.