news        mail   location

 
 

În a treia zi a praznicului Învierii Domnului, credincioșii parohiei argeșene Suseni, din comuna Dragoslavele, protopopiatul Câmpulung Muscel, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.



 

Momentul întâlnirii acestora cu Ierarhul locului a fost unul emoționat deorece Înaltpreasfinția Sa a fost prezent la slujbă în această parohie în urmă cu 26 de ani.

În cuvântul rostit, Chiriarhul le-a vorbit celor prezenți despre lucrarea de răscumpărare a neamului omenesc făcută de Dumnezeu Tatăl prin Iisus Hristos Mântuitorul.

Biserica cu hramul Înălțarea Domnului din  parohia Suseni, comuna Dragoslavele,   a fost ctitorită la 1745, în prima domnie a lui Constantin Mavrocordat, de către vameșii Hristea și Sterie de la Dragoslavele, ajutați de preoți și săteni. A fost reparată integral între anii 1880-1881, prin stăruința preotului Ion Arsulescu.

 Devastată în timpul Primului Război Mondial de către trupele germane de ocupație, biserica a fost refăcută de către vrednicul preot Ioan Răuțescu, în timpul căruia a fost completat și inventarul liturgic.

În ultima perioadă, cu preocuparea preotului Marian Năstase și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, se află în executare importante lucrări de restaurare.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar