news        mail   location

 
 

La mănăstirea argeșeană Robaia a fost cinstit astăzi Sf. Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Ierarhul Argeșean a săvârșit și slujba parastasului pentru toți viețuitorii mănăstirii Robaia care au adormit în Domnul de la începuturile acesteia și până în prezent.

Într-o atmosferă duhovnicească deosebită foarte mulți  credincioși au fost prezenți pentru a cere  astăzi ajutorul Bunului Dumnezeu. Aceștia au avut ocazia să asculte cuvântul de învățătură rostit de Chiriarhul Eparhiei care a scos în evidență cele mai importante aspecte din viața Sf. Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu.

Se împlinesc astăzi cinci ani de la proclamarea locală a canonizării în rândul sfinților a Cuviosului Pafnutie Pârvu Zugravu. Născut în orașul argeșean Câmpulung Muscel  la data de 12 octombrie 1657,  a trecut la cele veșnice în anul 1735 fiind înmormântat la mănăstirea Robaia.

Fiind recomandat familiei domnești a Cantacuzinilor, a zugrăvit mai multe ctitorii ale acestora, dar și unele ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, și anume: mănăstirile Cotroceni (București), Mărgineni (azi penitenciar, com. I. L. Caragiale, jud. Dâmbovița), Sinaia (jud. Prahova), Colţea (București), Berca (jud. Buzău), Schitul Poiana (com. Poiana Câmpina, jud. Prahova), Schitul Lespezi (oraș Comarnic, jud. Prahova) şi Bordeşti (jud. Vrancea), bisericile de mir de la Filipeştii de Târg (distrusă, jud. Prahova), Filipeştii de Pădure (jud. Prahova), Călineşti (com. Florești, jud. Prahova) și Măgureni (jud. Prahova), biserica Adormirea Maicii Domnului, din Râmnicu Sărat (jud. Buzău) şi biserica de la Fundenii Doamnei (com. Dobroești, jud. Ilfov); biserica Mănăstirii Mamu (com. Lungești, jud. Vâlcea), precum şi biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

De asemenea, alături de fresce, Pârvu Mutu a pictat şi icoane pe lemn. Dintre ele, cea mai cunoscută se află la Mănăstirea Sinaia: icoana Sfintei Treimi (numită și Sfânta Troiță, Cina din Mamvri sau Filoxenia lui Avraam), inspirată de icoana asemănătoare a Sfântului Andrei Rubliov, din Rusia (secolul al  XV-lea).

Cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti. Luând aminte la viața virtuoasă, la nevoința și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar