news        mail   location

 
 

În Duminica a XXII-a după Rusalii, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală.



 

Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a vorbit credincioșilor despre datoria pe care o avem în calitatea de admnistratori peste toate darurile pământești primite de la Dumnezeu.

Părintele stareț Ieronim Gheorghiță  a amintit de ajutorul lui Dumnezeu care a binecuvântat ca  vechea mănăstire domnească să beneficieze în prezent de o finanțare europeană de aproape patru milioane de euro.

Obștea monahală este condusă acum de părintele protosinghel Ieronim Gheorghiță care a primit ascultarea de a continua lucrarea misionar-pastorală și administrativă începută de fostul stareț Serafim Caeia, trecut la Domnul, privind  supravegherea lucrărilor de restaurare a acestui ansamblu monahal.

Începuturile mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215, aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desființată în 1959 de regimul comunism a fost reînființată în anul 1989 prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar