news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, la îndemnul și cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, a organizat săptămâna aceasta o colectă de ajutoare pentru refugiații ucraineni.



 

În urma apelului de a fi solidari cu cei aflați în război, credincioșii și preoții argeșeni și musceleni, dimpreună cu numeroși voluntari au strâns ajutoare constând în: alimente neperisabile, conserve, apă, pampers, lapte praf, dulciuri, obiecte de igienă personală, lenjerii, pilote, care au fost oferite către centrele stabilite de către Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, coordonat de părintele consilier, Andrei Diaconescu.

Ajutoarele care s-au strâns la punctele de colectare din cadrul Eparhiei, au fost aduse de către părinții protoieri, de preoți și de voluntari la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Mioveni. Foarte multe persoane au fost prezente și au ajutat la încărcarea ajutoarelor în cele două tiruri care au plecat către populația din Ucraina.

Campania umanitară: „Împreună pentru refugiații ucraineni” continuă și în perioada următoare în centrele deja stabilite din protoierii.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar