news        mail   location

 
 

Dumnezeu se ascunde în sărăcie: săracul întinde mâna și Dumnezeu primește, pentru că datoria celui ce primește  este să împartă și altora din cele ce a primit.



 

Părintele slujitor Paul Stănescu de la parohia Mavrodolu, protoieria Pitești, a coordonat o activitate filantropică și misionară, în care s-a adus bucurie unei familii cu 5 copii. Aceștia au început acum 2 ani să ridice o casă, dar din cauza greutăților, au oprit lucrările, reușind să toarne temelia și să ridice puțin din ziduri.

Împreună cu un grup inimos de voluntari, casa a fost ridicată, fiind montat și acoperișul. În prezent s-au început lucrările de amenajări interioare, dorindu-se ca până la venirea iernii, să se finalizeze casa, pentru ca familia numeroasă, să se poată bucura de un nou cămin.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar