Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului, ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Întru aceasta să cunoaşteţi, spunea Sfântul Grigorie, cât de mare lucru este milostenia, pentru că şi în acest veac ajută şi întru cel de dincolo, de bucurie duhovnicească umple, spre Dumnezeu apropie şi asemenea cu îngerii ne face. Că despre aceasta se zice în Scriptură: "Faceţi milostenie, ca şi vouă să vă fie milostiv Domnul. Daţi, zice, şi vi se va da vouă. Că scris este: "Pe focul cel aprins îl stinge apa, iar milostenia curăţeşte păcatele."
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu.
Pe fondul dramatic al declanşării războiului din Ucraina şi al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict, acordând ajutor multiplu refugiaţilor ucraineni sosiţi pe teritoriul ţării noastre.
Dacă ai săvârşit multe greşeli, dar ţi-ai făcut apărător milostenia, nu te teme; nicio putere de sus nu i se împotriveşte, ea cere ce i se datorează, ţinând în mână zapisul datoriei.
În prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor surzi sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Milostenia trebuie să se facă cu dreaptă socoteală, după măsura puterii fiecăruia. Nimeni nu are voie să ia o nevoinţă mai presus de puterea lui. Sfântul Vasile cel Mare spune: „Măsura înfrânării se ia după puterea fiecăruia. Nu toţi pot să postească la fel, sau să facă metanii la fel, sau să facă milostenie“.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a promovat diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a desfășurat o acțiune în câteva cătune izolate din comuna Uda, din cadrul Protoieriei Pitești.
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune.
Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe măsură.
Începând cu anul 2010, în mod neîntrerupt, parohiile Dedulești, Vărzaru, Morărești, și Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Nectarie din Protoieria Pitești, reprezentate de preoții: Băluță Nicolae Mădălin, Tache Cosmin, Vladu Popa Victor și Duminică Marin Octavian, dăruiesc alimentele pentru această perioadă sfântă, celor 35 de persoane care se află în Centrul Medico Social Dedulești.
Când un om nu are îndelungă răbdare, bunătate, acestea vădesc că nu are iubire înlăuntrul lui. Iarăși, când nu rabdă îndelung, nu are bunătate, generozitate sub toate aspectele, este lipsit de iubire, lipsit de Dumnezeu.
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină, noi, dintr-o perspectivă omenească, numim ”dreptate”, spunea Victor Hugo.