news        mail   location

 
 

Biserica se întăreşte cu mucenicii, după cum se întăreşte un oraş cu soldaţi şi străjeri. Martirii, muceniceşte, au întruchipat cele mai înalte şi mai sfinte virtuţi ale vieţii creştine.



 Părintele Cleopa spune cuvinte frumoase despre mucenici: „Ei nu varsă sângele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deşi sunt urâţi de cei răi şi necredincioşi. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigaşi. Nu se tem de moarte, ci aşteaptă să fie cât mai repede dezlegaţi de trup, căci cred în viaţa veşnică şi doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.“

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o serie de activități catehetice, desfășurate la parohia Sfântul Apostol Toma din municipiul Pitești.

Părintele slujitor Olteanu George a fost prezent la copiii de la Grădinița Aripi Deschise, coordonați de doamnele educator: Ana Nodea, Popescu Aurelia, Mănescu Antonia, Soare Mihaela și Bănuță Diana, unde a susținut diferite cateheze. De asemenea, cei mici au participat și la activitățile desfășurate în biserică, unde au colorat, au rostit rugăciuni și s-au împărtășit.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar