news        mail   location

 
 

Biserica parohiei Lunca Corbului, protoieria Costești, a găzduit, în cadrul programului național „Săptămâna verde”, mai multe activități care au vizat specificul acestei săptămâni, urmărind să împletească educația creștină cu activitățile ecologice.



 

În urma parteneriatului încheiat cu Școala Generală „Constantin Cristescu” din localitate, copiii claselor gimnaziale, coordonați de profesorii: Ștefănescu Marian, Tache Steluța, Zamfirescu Mihaela și Crăcană Radu Cristina Maria, au fost prezenți în curtea bisericii parohiale, unde au plantat flori și pomi, primind la sfârșitul acțiunii, dulciuri și iconițe.

Părintele slujitor Crăcană Radu Sergiu a vorbit elevilor despre faptul că omul este dator să îngrijească natura ca pe o comoară de mult preț și ca pe o zestre dăruită de Creator omului, prin care să‑și manifeste iubirea față de Dumnezeu și față de semeni. Omul este, așadar, coroana creației și pus împărat de Dumnezeu peste ea nu pentru a o exploata și polua, ci pentru a descoperi în ea pe Creator și toate frumusețile lui Dumnezeu, protejând‑o și dăruind‑o lui Dumnezeu curată, păstrând scopul pentru care a fost creată.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar