news        mail   location

 
 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză a participat la Școala Gimnazială ”Gabriel Marinescu” din localitatea Tigveni la o activitate educațional-catehetică pentru a citi cu cei care iubesc cărțile şi pentru a insufla dragostea pentru cărți şi celor care încă nu au descoperit magia cititului.



 

 

Ziua Internațională a Cititului Împreună e una dintre zilele în care îndrumați de glasul dascălilor noștri inimoși sau citind noi înșine putem pătrunde în universul magic al cărților.

În cadrul parteneriatului cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-au derulat activități dedicate ZICI la Scoala Gimnazială Gabriel Marinescu, Tigveni  și la Structura Bîrsești, la clasele a V-a și a VI-a, sub îndrumarea directorului școlii, profesor de limba română, Mihaela Dumitrescu și a coordonatorului activităților educative din școală, profesor Maria Popescu. Pentru derularea activității, coordonatoarea acesteia a vorbit copiilor despre importanța acestei zile în care copiii din lumea întreagă ascultă lecturi cu diverse teme adecvate vârstei lor. Profesoara Mihaela Dumitrescu a ales cartea din care s-au citit diverse fragmente copiilor: ,,Cuore, inimă de copil,, de Edmondo de Amicis. 

Startul activității ZICI a fost dat cu  o poezie. Multe poezii sunt scrise pentru a fi citite cu voce tare. Și nimic nu încântă urechea mai mult decât o poezie bună. S-au audiat poezii amuzante recitate de Carmen Tiderle. Doamna profesoară Maria Popescu a vorbit despre beneficiile lecturii și a realizat împreună cu copiii afișe reprezentând evenimentul, cocarde și semne de carte. Elevii au venit și ei cu cartea preferată pe care au prezentat-o colegilor. Cele mai bune urechiușe ascultătoare, capabile să transmită, pe scurt, mesajul textului audiat au fost premiate cu diplome. 

La activitate au participat Ileana Popa, secretar-bibliotecar, alături de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul care a adus binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și a îndemnat să nu ne pierdem plăcerea lecturii, în aceste vremuri dominate de tehnologie, mulțumind pentru frumoasa activitate și Părintele Vasile Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș. 

Aflată la a șaptea  ediție națională, ZICI este parte a unui eveniment internațional organizat de către organizația americană LitWorld din 2010 și Citim Împreună România. Evenimentul este marcat anual de milioane de oameni care citesc împreună, din peste 100 de țări.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar