news        mail   location

 
 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză s-a desfășurat în această perioadă Tabăra județeană de creație ”Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul”- a VII-a ediție, la Mânăstirea Robaia.


 

 


 

Tabăra a avut ca activitate de bază pictarea de către fiecare participant a unei icoane, reprezentând sfinți îndrăgiți sub îndrumarea doamnei profesoare, Elena-Cristina Georgescu unde gazdă primitoare ca întotdeauna a fost maica stareță, Siluana. 

Altfel, copiii au avut ocazia de a pătrunde în tainele picturii icoanelor pe sticla, în tehnica tempera și acrilic, având posibilitatea să cunoască noi materiale, să observe și să-și însușească noi tehnici de lucru, dar și să descopere în mod creativ darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în fiecare dintre ei; rezultatele au fost deosebite, copiii reușind să zugrăvească icoane de o înaltă calitate vizuală pentru niște începători, harul Bunului Dumnezeu revârsandu-se asupra sufletelor curate ale acestora.

Tinerii au împletit armonios pictura icoanelor pe sticlă cu rugăciunea și duhovnicia, dar și cu momentele de relaxare și joacă, bucurându-se de o gamă variată de activitati creative și recreative specifice unei tabere de vară precum  activitățile interactive, ateliere creative, jocuri de socializare, jocuri în aer liber, drumeții în spațiul mirific din zona mănăstirii, cântece de tabără, focul de tabără, toate acestea contribuind la crearea unei atmosfere de bună dispoziție și relaxare favorabilă relaționarii și închegarii de noi prietenii.

Mai presus de toate aceste activități au fost clipele petrecute mai aproape de Dumnezeu. Copiii au participat la sfintele slujbe oficiate în cadrul așezamântului monahal, au citit și au cântat la strană, s-au rugat împreună pentru pacea lumii, au purtat discuții cu viețuitoarele mânăstirii, dobândind cunoștințe în spiritul valorilor creștine și s-au bucurat de bunătatea, dăruirea, dărnicia și grija pe care acestea o au față de generația tânără de creștini. 

Tabără a fost coordonată de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și a mulțumit tuturor participanților pentru activitățile deosebite și de Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

La final, toți participanții au primit daruri din partea mănăstirii.  

Nădăjduim ca prin intermediul acestor activități să zidim în sufletele copiilor temeliile creștine ale unui alt mod de a petrece timpul acestei vieți, pe care mai apoi ei să construiască, pe stânca cea tare a adevăratei credințe, zidurile unei vieți în și cu Hristos, pentru ca mereu casa sufletului lor să stea neclintită.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar