news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de creație literară, plastică și reprezentații artistice – Șezătoare de Sânziene!- Cine poartă IE, trăiește o vecie! la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș. 



 

Coordonatorii Proiectului Educativ Județean de Promovare A Portului, Tradițiilor și  Obiceiurilor Populare Românești au fost cadrele didactice de la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Otilia-Daniela Ionescu, Aurelia Cîrstea, Cristina-Mihaela Gole, Maria-Gabriela Savu și Profesor Elena Ilina-directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Valea Danului.

În Concursul de anul acesta care a avut ca temă: ”De bucurIE, poartă o IE!” s-au înscris lucrări la toate secțiunile unde copiii și-au arătat măiestria, îndemânarea și priceperea sub îndrumarea minunaților dascăli.

Din creațiile copiilor vedem că Ia românească este un mijloc de promovare a identităţii românilor, căci este unică prin caracteristicile ei în funcție de zonă și are o simbolistică aparte. De aceea avem o datorie istorică și spirituală de a păstra în suflet tradiția portului popular ca respect și prețuire pentru moștenirea poporului român și de a purta Ia tradiţională cu drag ca să dăinuie peste veacuri!

La această activitate au participat: doamna profesoară Cornelia-Marcela Sârbu-directoarea școlii și domnul profesor Gheorghe-Romeo Retevoi- director adjunct, alături de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, felicitând pe toți participanții și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Multe tradiții și obiceiuri de o mare frumuseţe şi o deosebită valoare spirituală sunt concentrate în jurul acestui veșmânt tradițional - Ia. Istoria dovedește neîncetat de veacuri că zona Argeșului este centru de cultură, tradiţie şi spiritualitate românească, pe aceste meleaguri găsindu-și leagănul încă din cele mai vechi timpuri tezaurul național cultural de o inestimabilă valoare.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar